Moment solemn

O troiță dedicată eroilor din al Doilea Război Mondial a fost sfințită ieri la Lipoveni

Troița dedicată eroilor din al Doilea Război de la Lipoveni

La Lipoveni a fost sfințită ieri o troiță dedicată eroilor care s-au jertfit în al Doilea Război Mondial. De fapt, este refacerea din temelii a monumentului ridicat în urmă cu zeci de ani și care între timp s-a deteriorat.
A fost un moment la care au participat mare parte din cei peste 400 de locuitori ai satului Lipoveni, unul în care rușii-lipoveni trăiesc de câteva sute de ani.
După slujba religioasă de la biserica de rit vechi din Lipoveni, preotul și circa 200 de enoriași s-au deplasat pe jos până la troiță, unde a fost oficiată ceremonia de sfințire.
Printre cei prezenți la acest eveniment s-a numărat Silviu Feodor, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din România, Andrian Ampleev, deputatul din partea rușilor-lipoveni, Ivan Maliș, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din localitate, dar și Ivan Lazarov, meșterul care și-a adus contribuția pentru ridicarea acestei troițe.
„O zi de mare însemnătate pentru întreaga noastră comunitate. Este duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, după calendarul pe rit vechi. Semnul Sfintei Cruci este foarte aparte pentru noi, credincioșii de rit vechi, și nu numai, este semnul mântuirii noastre. Acest proiect ne-a fost propus de fostul președinte al Comunității Rușilor Lipoveni din sat, Vasile Ciubatura, și a prins contur încă de acum doi ani, iar actuala formă cred că este cea mai frumoasă”, a precizat Silviu Feodor.
Cuvinte de laudă pentru ridicarea acestei troițe a avut și primarul din Mitocu Dragomirnei, Dănuț Solcan. Prezent la sfințire, acesta a precizat că Primăria și Consiliul Local din Mitocu Dragomirnei s-au implicat financiar și din banii de la bugetul local s-au cumpărat materiale de construcție, inclusiv pentru lucrările de terasament și stabilizare a zonei unde este amplasată troița.
„Vreau să-i felicit pe oamenii din Lipoveni pentru modul în care s-au implicat în ridicarea acestui monument. A fost o mobilizare exemplară, cum rar se vede, și cred că sunt un exemplu pentru întreaga comună”, a spus Dănuț Solcan.

Sfințirea troiței de la Lipoveni
Sfințirea troiței de la Lipoveni
Oficialitățile prezente la sfințire
Oficialitățile prezente la sfințire
O troiță dedicată eroilor din al Doilea Război Mondial a fost sfințită ieri la Lipoveni
O troiță dedicată eroilor din al Doilea Război Mondial a fost sfințită ieri la Lipoveni
O troiță dedicată eroilor din al Doilea Război Mondial a fost sfințită ieri la Lipoveni
O troiță dedicată eroilor din al Doilea Război Mondial a fost sfințită ieri la Lipoveni
O troiță dedicată eroilor din al Doilea Război Mondial a fost sfințită ieri la Lipoveni
O troiță dedicată eroilor din al Doilea Război Mondial a fost sfințită ieri la Lipoveni
O troiță dedicată eroilor din al Doilea Război Mondial a fost sfințită ieri la Lipoveni
O troiță dedicată eroilor din al Doilea Război Mondial a fost sfințită ieri la Lipoveni
O troiță dedicată eroilor din al Doilea Război Mondial a fost sfințită ieri la Lipoveni
O troiță dedicată eroilor din al Doilea Război Mondial a fost sfințită ieri la Lipoveni
O troiță dedicată eroilor din al Doilea Război Mondial a fost sfințită ieri la Lipoveni
O troiță dedicată eroilor din al Doilea Război Mondial a fost sfințită ieri la Lipoveni
Troița dedicată eroilor din al Doilea Război de la Lipoveni
Troița dedicată eroilor din al Doilea Război de la Lipoveni

Recomandări

Candidatul PNL pentru Primăria Mitocu Dragomirnei, Radu Airoaie, anunță că va elimina toate taxele abuzive impuse de actuala conducere a comunei

Candidatul PNL pentru Primăria Mitocu Dragomirnei, Radu Airoaie, și președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur

Susținere puternică în PSD pentru candidatul la Primăria Vatra Dornei, Gheorghe Apetrii. „Decizia de a candida nu a fost deloc una dificilă pentru că iubesc acest oraș”