„Dăruind vei dobândi”

Donație de laptopuri și rechizite, pentru elevii școlii din Buda, comuna Râșca

Donație pentru elevii școlii din Buda, comuna Râșca. Foto: Promotorii Bucovinei

Oaspeți încărcați cu daruri au vizitat joi, 20 septembrie, Școala Primară din Buda, comuna Râșca, aceștia fiind întâmpinați cu entuziasm de elevii și profesorii unității, părinți și autorități locale.
Alianța Sindicatelor din Învățământ (ASI) Suceava, împreună cu Asociația Promotorii Bucovinei, Metropolitan Life și United Way România, a donat 15 laptopuri noi pentru laboratorul de informatică al școlii și 50 de ghiozdane dotate cu rechizitele necesare începutului de an școlar.
Activitatea este parte a proiectului „Dăruind vei dobândi”.
Prof. Giani Leonte, președintele ASI Suceava, a arătat că „inițiativa a aparținut Asociației Promotorii Bucovinei, care a primit din partea Metropolitam Life 15.000 de lei, bani pe care a vrut să-i direcționeze, sub forma unor materiale didactice, unei școli din județ. Am ales școala din Buda, o școală în renovare, care nu avea un laborator de informatică. Unitatea a primit 15 laptopuri noi cu licență, iar 50 de elevi de la Școala Primară Buda, care provin din familii defavorizate, au primit ghiozdane echipate cu rechizite necesare”.
Acesta a mai arătat că ASI Suceava a contribuit cu suma de 3.000 de lei, Alianța propunându-și să repete acest gest la fiecare început de an școlar.
„Elevii au fost foarte încântați, le-am făcut o surpriză foarte plăcută”, a mai adăugat Leonte.
Alături de elevi au fost prof. Elena Ignat – președinta Asociației Promotorii Bucovinei, prof. dr. Petru Crăciun – inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Suceava, partener în proiect, Ion Bosînceanu – primarul comunei Râșca, reprezentanți ai școlii din Râșca, la care este arondată școala Buda, reprezentanți Metropolitan Life.

Donație de laptopuri și rechizite, pentru elevii școlii din Buda, comuna Râșca. Foto: Promotorii Bucovinei

Recomandări

Elevii de la clasele pregătitoare din Verești, Corocăiești și Bursuceni au primit ghiozdane în prima zi de școală

1.000 de ghiozdane pregătite pentru elevii din Broșteni, Stulpicani, Ostra și Frasin-Doroteia îi așteptă pe copii la școală

100 de ghiozdane echipate cu rechizite școlare și dulciuri, oferite în campania socială ”Să aducem copiii la școală”

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională

58 de școli din România și Republica Moldova cu peste 2.100 de elevi și profesori au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna