Câteva zeci de locuitori din Adâncata au protestat ieri, nemulțumiți de cum au fost realizate lucrările de modernizare a Drumului Național 29A, Suceava – Dorohoi, care traversează această comună. Protestatarii, majoritatea lor șoferi, s-au declarat total nemulțumiți de faptul că mașinile le sunt distruse de criblura pe care firma care realizează lucrările a turnat-o pe drum. După ani de zile în care atât cetățenii, cât și conducerea primăriei au făcut numeroase sesizări cu privire la starea foarte proastă a acestui drum, oamenii au avut o speranță că lucrurile se vor îndrepta atunci când constructorul a început frezarea drumului. Numai că nu după mult timp, locuitorii din Adâncata s-au trezit că în locul unui nou asfalt turnat pe drum, soluția aleasă a fost un tratament dublu invers cu bitum modificat în două straturi, sau mai simplu, pe drum a fost turnat un strat de piatră concasată. Pe un astfel de drum ar urma să se circule în următorii doi ani. După acest termen, pe DN 29 A, prin Adâncata și Zvoriștea, ar urma să fie turnat un strat de asfalt.
Oamenii reclamă faptul că piatra concasată turnată pe drum nu a acoperit gropile
Imediat după realizarea lucrărilor au început să apară și nemulțumirile oamenilor, care au reclamat faptul că piatra concasată le sparge parbrizele de la mașini, dar și că soluția aleasă nu a rezolvat problema gropilor de pe acest drum. Astfel se face că ieri dimineață, zeci de locuitori din Adâncata au reclamat faptul că pe tronsonul DN 29 din județul Botoșani a fost turnat un strat de asfalt, în timp ce pe porțiunea din județul Suceava s-a apelat la tratamentul cu piatră concasată. „De ce de la Vârful Câmpului la Dorohoi s-a turnat covor asfaltic și la noi s-a făcut o asemenea porcărie? Nu este același drum?”, s-a întrebat unul dintre protestatari.
Adunați în fața primăriei din Adâncata, protestatarii au vrut să blocheze DN 29, fiind convinși în cele din urmă de jandarmi să renunțe la această acțiune. La fața locului au ajuns și subprefectul județului Suceava, Silvia Boliacu, și șeful Secției Drumuri Naționale Suceava.
După discuțiile cu protestatarii, care au avut loc atât la Adâncata, cât și la Prefectura Suceava, Silvia Boliacu a spus că a solicitat Direcției de Drumuri și Poduri Iași să trimită o echipă de specialiști pe acest tronson de drum pentru a preleva probe și a stabili dacă firma care a realizat lucrările a respectat proiectul. „De asemenea, am transmis Direcției Regionale și faptul că oamenii au sesizat faptul că a fost turnat stratul de criblură fără să se astupe și gropile de pe drum. Contractul de execuție a lucrărilor se termină la finalul lunii septembrie și din acest motiv am solicitat ca cei de la Iași să vină și să stabilească dacă s-a respectat proiectul”, a spus Silvia Boliacu. Ea a mai precizat că a dispus ca un echipaj de poliție să acționeze în permanență pe acest tronson al DN 29, astfel încât șoferii să nu mai circule cu viteză pe zonele unde a fost turnat pietriș concasat. Trebuie spus că lucrările pe acest tronson de drum sunt realizate de firma Luconsa Galați, care trebuie să asigure o garanție de doi ani.
Nemulțumire
Protest al locuitorilor din Adâncata față de modul în care a fost modernizat DN 29A, spre Botoșani
