Google
Arcadia CMB
Arcadia CMB
Arcadia CMB
 
miercuri, 5 sep 2018 - Anul XXIII, nr. 197 (6907)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6639 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,1179 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Abandonaţi şi după moarte

Cimitirul inocenţilor, cu sutele de victime ale „Orfelinatului Groazei” din Siret, tăinuit sub bălării

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

O mie cinci sute. Trei sute patruzeci numai în nouă ani, între 1980-1989. Acestea sunt cifrele oficiale referitoare la numărul de copii care au murit în cumplitul „orfelinat al groazei” de la Siret. Numărul real însă nu-l ştie nimeni. Nici administraţia locală, nici actuala conducere a Spitalului de Psihiatrie Cronici Siret, nici preoţii care i-au dus la groapă, nimeni. Nu le-a avut nimeni grija cât au fost în viaţă, ai nimănui sunt şi după moarte. Cimitirul inocenţilor de la Siret este un loc de o tristeţe copleşitoare.

 

„Poate o mie, poate mai mult de o mie” de copii din orfelinat au fost îngropaţi la cimitirul din Siret

Preotul Vasile Merlă slujeşte din 1982 la Biserica „Sf. Dumitru”, a cimitirului oraşului Siret. Aici, în spatele bisericii, se întinde locul în care au fost îngropaţi de-a lungul timpului toţi copiii care şi-au dat sufletul în fostul Spital de Neuropsihiatrie Infantilă Siret sau „Orfelinatul Groazei”, cum este cunoscut. „Când eram solicitaţi, mergeam la morga spitalului şi luam trupul neînsufleţit al celui căruia trebuia să-i facem înmormântarea. Îl aduceam în biserică şi făceam slujba de înmormântare. Nu pot să vă spun exact câţi am înmormântat eu. Zeci, câteva sute, poate. Peste 100 sigur, în cei peste 30 de ani, de când sunt aici”, afirmă preotul. De înhumarea copiilor s-au ocupat atât el, cât şi ceilalţi doi preoţi ai parohiei, aşa că nu poate estima câţi au fost: „Nu avem o evidenţă clară. Poate nici nu am fost chemaţi de fiecare dată. În spital nu aveam acces, ca să ştim câţi au decedat sau dacă pe toţi i-am adus noi aici. De multe ori îi aduceau la poarta bisericii şi îi aduceam noi în biserică, fără să mai treacă pe la casa lor mortuară”.

Responsabilul cu curăţenia din cimitir, Ioan Mateiciuc, ne spune că aici sunt „poate o mie, poate mai mult de o mie”. „Nimeni nu ştie câţi copii sunt înmormântaţi aici. Pe vremea lui Ceauşescu mureau pe capete”, afirmă el.

Evidenţa morţilor nu o are nici Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, care a preluat o parte dintre locatarii fostului orfelinat: „Noi suntem instituţie nou înfiinţată, după 2003, şi nu am moştenit arhiva”, ne spune directorul Tiberiu Rotaru.

Oamenii din vecinătatea cimitirului nu ştiu nici ei mai multe. Vasile Bozonc este de 62 de ani vecin cu cimitirul. La fostul orfelinat afirmă că n-a fost niciodată, abia după 1990 a aflat despre ororile care s-au petrecut dincolo de ziduri. Știa, la fel ca toţi locuitorii oraşului, că mureau mulţi copii acolo, dar nu s-a întrebat niciodată de ce. „Înainte, pe timpul lui Ceauşescu, mureau mult mai mulţi, nu chiar în fiecare zi, dar unul la câteva zile da”, îşi aminteşte el. 

 

Buruieni de peste un metru cresc nestingherite peste mormintele copiilor

Nici după crucile din cimitir nu-i poţi găsi pe copii pentru că, deşi ei sunt înmormântaţi într-un loc separat de restul oamenilor, pe mormintele lor buruienile trec de un metru. Iarba înaltă, din care se iţesc din loc în loc cruci mici de lemn sau de fier ruginit, se leagănă sub adierea vântului precum orfanii aruncaţi de propriile familii în universul concentraţionar de la Siret. Câte o cruce mai înaltă se strecoară printre gratiile formate din crengile împletite ale unui arbust. Flori sălbatice, albastre şi galbene amintesc de chipurile slăbite peste măsură pe care am apucat să le zărim în primii ani după 1990, în spatele porţilor verzi metalice care rupeau orfelinatul de restul lumii şi care au ascuns atrocităţi de neimaginat. Bătăile, înfometarea, violurile sistematice, mizeria crâncenă făceau ca aceşti copii să fie pregătiţi oricând să moară pentru că moartea era singura lor cale de scăpare din infern.

Și dacă în orfelinat aveau măcar un număr, după ce au trecut la cele veşnice puţini mai au parte de o cruce sau de un nume pe cruce. „Aici odihneşte Jar Valentina/ 1963 – 1972”. O cruce de fier ruginită, cu o dantelărie de fier forjat şi o coroniţă cu trandafiri şi crizanteme albe de plastic arată că aici este îngropată o fetiţă de doar 9 ani. Ca un rânjet ironic, pe cruce este prinsă cu patru nituri o inimă albă de tablă pe care scrie: „Voi care m-aţi iubit/Nu plângeţi c-am murit/Nu lacrimi cer eu vouă/ Vă cer numai atât/Păstraţi-mi amintirea”.

Cine o fi iubit-o şi o fi plâns-o pe micuţa Valentina, moartă la doar 9 ani în iadul care a fost la orfelinatul din Siret?

O cruce mică din lemn îngropată în mărăcini ne spune că acolo a fost îngropat în 1975 un băieţel pe nume Romulus, născut în 1969. Șase ani. Pe unele nu se mai vede scrisul. Pe altele nici n-a fost scris ceva, vreodată.

Câţiva copii, patru sau cinci, prin cine ştie ce minune au chiar mormânt adevărat, cu gărduţ, plăcuţă cu numele lor, o floare şi urme de lumânări aprinse. De două morminte, chiar din faţă, ştim sigur că au fost „adoptate”. Unul, de un voluntar de la fundaţia ”O nouă viaţă” din Siret, care a preluat o parte dintre copiii din fostul orfelinat, şi altul, de un rădăuţean, care nici măcar nu a cunoscut copilul de al cărui mormânt are grijă, dar a aflat din presă ce viaţă chinuită au avut copiii de aici.

 

Toate instituţiile îşi declină responsabilitatea îngrijirii mormintelor orfanilor

Am încercat să aflăm din ce motive, totuşi, locul în care îşi dorm somnul de veci copii din orfelinatul de la Siret este lăsat în paragină, cu atât mai mult cu cât de jur împrejur mormintele celorlalţi şi cimitirul, în ansamblul său, arată impecabil. Cine ar trebui să aibă grijă ca aceşti copii să aibă parte, măcar după moarte, de un aşezământ decent?

„Rar vine cineva la câte un mormânt. Un domn cu barbă, o călugăriţă şi, de Ziua Morţilor, un preot, Melniciuc”, ne spune îngrjitorul Ion Mateiciuc.

„Nu se ocupă nimeni de morminte. Tot ce putem noi face, din fonduri proprii, donaţii, sponsorizări, este ca o dată pe an să facem o aşa-numită pomenire după ritul ortodox, cu tot ce înseamnă asta, inclusiv o mică igienizare. Dăm cu coasa, punem o coroană, chemăm un preot, luăm copiii, împărţim pomeni, exact cum spune tradiţia. Asta este absolut tot ce putem face la ora actuală. Plus să ne ocupăm de înmormântările care survin odată cu activitatea spitalului”, ne-a declarat directorul Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, Tiberiu Rotaru.

„Mai vin la morminte, dar puţini. O familie din Vaslui, cineva de prin Braşov, cineva de la Bucureşti mai fac slujbe de pomenire”, ne lămureşte şi preotul Merlă despre câtă lume îşi mai aminteşte despre copiii nimănui. În privinţa curăţeniei, faţa bisericească apreciază că este responsabilitatea tuturor – administraţie locală, biserică, spital, comunitate.

Ne promite că se va ocupa personal ca partea de cimitir în care şi-au găsit odihna chinuiţii orfani să fie curăţată de buruieni şi îngrijită: „Dacă treceţi peste o săptămână pe aici, va fi totul pus la punct. Anual facem curăţenie, dar trebuie să facem mai des. La o dată pe an, lucrurile arată cum arată astăzi şi nu sunt bune”.

 

Două morminte au fost „adoptate”

„Adoptarea” unui mormânt de către localnici, după exemplul rădăuţeanului care a făcut asta, i se pare o iniţiativă lăudabilă, dar este sceptic că va găsi mulţi adepţi. Speră însă ca măcar cei care au lucrat la fostul orfelinat şi cei care au ştiut ce se întâmplă acolo să vină la cimitir şi să preia câte un mormânt în grijă, „ca o ispăşire a greşelilor pe care le-au făcut în timpul cât au fost cu ei acolo”.

„Adopţia mormintelor ar fi ideală, dar dacă n-au fost în stare să aibă grijă de ei în viaţă – foarte puţini au luat un copil de acolo sau măcar să aibă grijă de ei acolo, fără să îi ia - după moartea lor cu atât mai puţin. Dar este un lucru creştinesc să porţi grijă de un mormânt, să ai grijă de el câtuşi de puţini. Voi face apel în biserică, dar primul pas noi îl vom face”, a promis preotul Merlă.

Tot dintr-o iniţiativă privată, la intrarea în „cimitirul orfanilor” a fost ridicat şi un monument. „L-a ridicat un domn Maliţchi, cu binecuvântarea ÎPS Pimen”, ne spune preotul Merlă.

Doi îngeri ţin o inimă pe care scrie „Dumnezeu să-i odihnească în împărăţia cerurilor”. Nişele pentru candele, în formă de casă, arată a cuiburi de pasăre, cu pietricele şi crenguţele aduse de vânt înăuntru. Aprindem şi noi o lumânare şi rostim în gând rugă pentru odihna sutelor sau poate miilor de suflete frânte, pentru a căror torturare nu a plătit încă nimeni.

 

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a depus un denunţ pentru tratamentele aplicate copiilor în anii 1980-1989

În luna iunie a acestui an, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus un denunţ la Parchetul General pentru tratamente neomenoase aplicate în perioada regimului comunist copiilor internaţi în Spitalul de Neuropsihiatrie Infantilă Siret. Denunţul vizează, pentru început, perioada 1980-1989, când au murit 340 de copii.

Potrivit IICCMER, din 1956, de când a fost înfiinţat Spitalul de Neuropsihiatrie Infantilă Siret,  până în 2001, au fost internaţi aici 8.586 de copii. Dintre aceştia, şi-au pierdut viaţa aproape 1.500.

Denunţul depus la Parchetul General de IICCMER vizează, „din raţiuni de timp şi resurse umane limitate, ştiind că investigaţia este de mari proporţii”, perioada 1 ianuarie 1980 – 22 decembrie 1989, când s-au înregistrat 340 de decese. Cele mai multe au avut loc în 1981, când au murit 81 de copii, în timp ce în 1991, datorită implicării unor organizaţii, au avut loc două decese.

Numărul declarat al deceselor  a scăzut începând cu anii 1983 şi 1984, - în 1984 s-au înregistrat 12 decese, ca urmare a transferului masiv de copii către alte unităţi din ţară. Registrul spitalului consemnează transferul a peste 750 de copii în numai câteva zile de la finele lunii noiembrie 1983. Investigaţiile IICCMER vor continua pentru a putea determina traseul fiecărui copil transferat în acea perioadă.

Potrivit Institutului, majoritatea deceselor aveau loc în lunile de iarnă, cauzele acestora fiind, în cea mai mare parte, afecţiunile pulmonare, epilepsiile, afecţiunile cardiace, renale, hepatice, gastrointestinale. Pe grupe de vârstă, cele mai multe decese au fost înregistrate la grupa de vârstă 1-4 ani (mai mult de jumătate), urmate de grupele 5-10 ani, 11-18 ani şi peste 18 ani.

 

Din „Orfelinatul Groazei” a mai rămas în picioare doar un perete

În ceea ce priveşte provenienţa copiilor decedaţi, cei mai mulţi erau din localităţi din judeţul Suceava sau judeţe învecinate, dar şi din zone mai îndepărtate precum Bucureşti, Bihor, Timiş, Dâmboviţa sau Constanţa.

Contextul istoric declanşator a fost creat în anul 1966, când în România au fost interzise întreruperile de sarcină. Consecinţele au fost creşterea mortalităţii materne şi infantile, creşterea fără precedent a numărului de copii născuţi cu malformaţii congenitale grave, cu afecţiuni fizice şi psihice, cu diverse boli moştenite sau dobândite după naştere, mii de copii ajungând orfani şi un număr impresionant fiind abandonaţi, arată IICCMER.

Copiii erau împărţiţi în trei categorii, explică reprezentanţii Institutului: parţial-recuperabili, recuperabili şi nerecuperabili, diferenţierea fiind făcută între o categorie de minori pe care statul încerca să-i „recupereze” pentru a-i integra în producţie şi o categorie de copii în care statul nu era dispus să investească şi pe care nici măcar nu voia să-i recunoască, pentru că reabilitarea, chiar şi parţială, a copiilor, impunea cheltuieli mari, la care autorităţile contribuiau doar parţial, iar părinţii erau nevoiţi să acopere o parte din costuri. „Mai dificilă era situaţia minorilor orfani de ambii părinţi, lipsiţi de bunuri materiale sau rude. Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuţie, <rebuturile> fiind ascunse şi, la limită, evacuate”, explică reprezentanţii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.

Experţii IICCMER arată că mulţi copii au murit în acea perioadă din cauza unor boli sau afecţiuni uşor de prevenit sau de diagnosticat din timp şi care puteau fi tratate. Pe de altă parte, spun ei, alte cauze ale morţii copiilor sunt tratamentele neomenoase la care au fost supuşi.

Din „Orfelinatul Groazei” de la Siret a mai rămas azi doar un perete, pe care încă se mai văd trei personaje de desene animate, pictate probabil după 1990, când porţile vechii cazarme au început să se deschidă spre lume. Autorităţile l-au ras de pe faţa pământului, ca şi cum dispariţia zidurilor şi ascunderea mormintelor sub buruieni ar şterge şi faptele înspăimântătoare care s-au petrecut acolo, în inima oraşului.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cimitirul inocenţilor, cu sutele de victime ale „Orfelinatului Groazei” din Siret, tăinuit sub bălării.
 Vizualizări articol: 3596 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.38/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.4 din 8 voturi
Cimitirul inocenţilor, cu sutele de victime ale „Orfelinatului Groazei” din Siret, tăinuit sub bălării4.458

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei