Ampla operațiune care a cuprins mai multe percheziții domiciliare, vineri dimineață, în municipiul Rădăuți, în cazul grupării infracționale despre care s-au adunate date că a plasat bancnote false, de 50 și 100 de euro, în județele Suceava și Botoșani, s-a concretizat, sâmbătă, cu emiterea a cinci mandate de arestare pentru 30 de zile. În urma propunerilor făcute de procurorii de la DIICOT au fost arestați preventiv de către Tribunalul Botoșani următorii inculpați: Filip Puiu, Petre Popescu, Florin Constantin Văcărean, Elisei Scripcariuc și Daniel Marcu, toți din Rădăuți.
Arestările s-au făcut pentru comiterea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, punerea în circulație de monedă falsificată și punerea în circulație de valori falsificate.
Operațiunea desfășurată vineri dimineață a cuprins în total opt percheziții domiciliare pe raza municipiului Rădăuți și a fost coordonată de procurorii Biroului Teritorial Botoșani din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). În dosar există suspiciunea că în cursul lunii iulie din acest an, pe raza județului Suceava s-a constituit o grupare infracțională organizată formată din mai mulți membri, care s-au asociat în vederea obținerii unor profituri ilicite prin săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație de monedă străină falsificată, punerea în circulație de valori falsificate și înșelăciune. Indivizii au desfășurat activități de plasare de bancnote contrafăcute de 50 și 100 de euro în județele Suceava și Botoșani, au arătat anchetatorii.
Acțiunea structurilor de combatere a crimei organizate vine la aproximativ o săptămână după ce doi dintre inculpați, Filip Puiu și Petre Popescu, au fost arestați pentru furturi comise în zona Rădăuți. Practic, acum aceștia sunt arestați în două dosare.
Un alt inculpat, Elisei Scripcaciuc, anchetat și el pentru numeroase furturi, a fost prins în două rânduri la volan, deși nu are permis de conducere, în interval de mai puțin de o săptămână, de către polițiștii de la Secția Rurală Gălănești.
Plimbările sale cu mașina nu erau deloc întâmplătoare, cred anchetatorii, fiind vorba tot de deplasări în scop infracțional.
Astăzi, la Curtea de Apel Suceava se va judeca contestația celor cinci față de măsura de arestare preventivă pentru 30 de zile.