Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 30 aug 2018 - Anul XXIII, nr. 192 (6902)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6712 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

La liceu

A doua şansă de admitere la liceu pentru candidaţii rămaşi pe dinafară

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Absolvenţii ciclului gimnazial care nu au prins un loc la liceu după prima repartizare computerizată din acest an au o nouă şansă de a fi admişi în învăţământul liceal, în cea de-a doua etapă de admitere.

Aceştia pot opta doar pentru locurile rămase libere în urma admiterii din vară, liceele din judeţ dispunând de 366 de locuri neocupate în prima etapă.

Admiterea din toamnă este destinată elevilor care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care au fost admişi, dar nu s-au înscris la liceu în perioada prevăzută de metodologie, sau care au avut corigenţe şi nu au putut susţine evaluarea naţională. 

Potrivit calendarului, între3 şi 6 septembrie 2018 se primesc cererile de înscriere a absolvenţilor clasei a VIII-a care se încadrează în condiţiile menţionate.

De asemenea, pe 3 septembrie 2018 este programată înscrierea candidaţilor la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, iar pe 4 şi 5 septembrie se desfăşoară aceste probe.

Pe 7 septembrie se desfăşoară repartizarea absolvenţilorîn ordinea descrescătoare a mediei de admitere sau a mediei generale de absolvire a claselor V-VIII (pentru cei fără evaluare naţională).

Elevii care s-au aflat în situaţie de corigenţă vor fi admişi la liceu fără nota de la evaluarea naţională, de la finele clasei a VIII-a. Având în vedere că acest examen se organizează într-o singură sesiune, înainte de susţinerea corigenţelor, practic, elevii nu au mai avut cum să susţină probele.

Chiar şi aşa, bobocii fără examenul de „capacitate” nu au obligativitatea de a susţine probele pe parcursul anilor de liceu, primul lor examen important din viaţa lor urmând să fie cel de bacalaureat.

Pentru că au rămas cu zeci de locuri neocupate, liceele mai slab cotate din judeţ sunt dispuse să-i primească pe aceşti elevi pentru a-şi completa planul de şcolarizare şi mai ales pentru că legea le permite.

Absolvenţii de gimnaziu care-şi încercă norocul la cea de-a doua etapă admitere la liceu au la dispoziţie locuri libere suficiente pentru specializări şi domenii care nu şi-augăsit candidaţi în cadrul primei etape de repartizare în clasa a IX-a.

Locuri neocupate sunt la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuţi, Colegiul Silvic Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava, CT ”Laţcu Vodă” Siret, CT „Petru Muşat” Suceava, CT „Samuil Isopescu” Suceava, CT „Mihai Băcescu” Fălticeni, Liceul Tehnologic Vicovu de Sus, Liceul Tehnologic Dumbrăveni, Liceul Tehnologic Broşteni, Liceul Tehnologic Pârteştii de Jos, Liceul Tehnologic Solca, Liceul Tehnologic Moldoviţa, Liceul Tehnologic Cajvana, Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung, Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei. Lista lor completă poate fi consultată pe pagina electronică a Inspectoratului Şcolar Suceava, la secţiunea Admitere.

 

Şanse şi pentru un loc la profesională

Absolvenţii de gimnaziu care vor să înveţe o meserie se pot înscrie în continuare în învăţământul profesional. Sesiunea de toamnă a admiterii începe în septembrie, iar elevii interesaţi se pot înscrie în clasele de învăţământ profesional unde au rămas locuri libere după prima etapă.

La nivelul judeţului, 816 locuri vor fi scoase la bătaie în etapa a doua de admitere în învăţământul profesional.

Pe 5 septembrie este programată înscrierea elevilor la unităţile şcolare unde există locuri libere, pe 6 septembrie se desfăşoară probele suplimentare (dacă numărul elevilor înscrişi depăşeşte numărul locurilor libere), iar pe 7 septembrie are loc repartizarea de către comisia de admitere judeţeană a elevilor care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapele anterioare.

Locurile libere în fiecare liceu, pe fiecare specializare în parte, pot fi consultate pe pagina Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava - www.isj.sv.ro.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului A doua şansă de admitere la liceu pentru candidaţii rămaşi pe dinafară.
 Vizualizări articol: 1189 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
A doua şansă de admitere la liceu pentru candidaţii rămaşi pe dinafară0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei