Investiție în educație

250 de noi locuri pentru elevi, create prin mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni

Mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni
Mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni

Din primăvara anului viitor, numărul locurilor de învățământ disponibile la una dintre cele mai mari unități școlare din municipiul Suceava va fi suplimentat cu aproape un sfert din capacitatea actuală.
Acest lucru este posibil ca urmare a unei investiții de amploare demarate de Primăria Suceava în această vară, la Școala Nr.10 din cartierul Burdujeni, în care învață în prezent 1.100 de elevi, dar la care se înregistrează numeroase alte solicitări de înscriere.
„Prin urmare, am decis să mansardăm școala, pentru a beneficia de opt săli de clasă în plus, în care să poată învăța 250 de copii. Lucrările de mansardare merg destul de bine, în primăvară urmând a fi finalizate”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, care a și verificat în teren stadiul lucrărilor.
Edilul sucevean a precizat că în această perioadă una dintre prioritățile primăriei este pregătirea școlilor pentru noul an școlar, numeroase alte lucrări de reparații și investiții fiind în execuție în unitățile de învățământ din municipiul reședință de județ.

250 de noi locuri pentru elevi, create prin mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni
250 de noi locuri pentru elevi, create prin mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni
250 de noi locuri pentru elevi, create prin mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni
250 de noi locuri pentru elevi, create prin mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni
250 de noi locuri pentru elevi, create prin mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni
250 de noi locuri pentru elevi, create prin mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni
Mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni
Mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni

Recomandări

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

Sindicaliștii din învățământul sucevean cer directorilor de școli și inspectorilor să fie „de partea corectă a baricadei” și să le susțină protestele

Liceul din Broșteni își va primi elevii în mod festiv, ca revenire la normalitate după drama inundațiilor