Implicare

Patru izvoare de apă minerală din Poiana Stampei, reabilitate și puse la dispoziția localnicilor și turiștilor

Patru izvoare minerale au fost curățate și reabilitate de silvicultori

Patru izvoare minerale situate în fondul forestier al comunei Poiana Stampei au fost decolmatate, amenajate și puse la dispoziția localnicilor și turiștilor, prin munca voluntară a unor silvicultori și săteni din comună. Zonele au fost îngrădite și au fost amplasate mese și bănci pentru odihna celor care ajung până aici pentru a se bucura de apa minerală naturală și de peisajul montan. Primarul din Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a declarat, ieri, că de această acțiune s-au ocupat brigadierul silvic Ioan Bida și pădurarii Florin Tiganea, Dorel Vasiluț, Silvestru Sandu, Sorin Buga și constructorul Gavriluț Florea, ajutați și de alți localnici, „care au vrut să dea viață izvoarelor de apă minerală sau borcut, cum se spune în zonă”. Este vorba despre izvoarele de la Podul Coșnei – Floarea Spânu, Chiforești, Podul Vărăriei și din zona drumului forestier Dornișoara. Potrivit primarului, izvoarele de borcut sunt cunoscute și folosite de foarte mulți ani în comuna Poiana Stampei, însă în ultimii 7-8 ani nu au mai fost funcționale. Viluț Mezdrea a spus că va duce probe de apă la un laborator specializat pentru analiza compoziției chimice, care va fi afișată lângă fiecare izvor, împreună cu indicațiile terapeutice.
„Urmează să fie reabilitate și alte izvoare care în trecut se bucurau de foarte mare apreciere pentru apa lor revigorantă. Ne bucură că de acum lumea se poate opri la izvoarele de borcut și le mulțumim tuturor celor care s-au implicat în reabilitarea lor”, a mai spus primarul Mezdrea.
Comuna Poiana Stampei are, de la începutul acestui an, statut de stațiune turistică de interes local.
Turiștii au la dispoziție 100 de locuri de cazare în pensiuni de trei și patru margarete și pot vizita Tinovul Mare – cea mai întinsă rezervație naturală de turbă din România, cu o suprafață de 675,11 ha (incluzând și zona de protecție). Situl are aspect de tundră de tip siberian, cu mlaștina de turbă, situată pe un teren aproape plan, la o altitudine medie de 880 m, care se prezintă ca o depresiune suspendată.
În Poiana Stampei există și un complex sportiv cu piscine, saună, jacuzzi, salină, sală de sport, terenuri de tenis și sală de forță.

Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Premii oferite de ASFOR la concursul “Forestierul priceput”, organizat la Poiana Stampei

Concursul “Forestierul priceput”, ajuns la a IX-a ediție, a beneficiat și anul acesta de sprijinul Asociației Forestierilor din România. Foto Petrică Pralea Spînu