Deranj

Control de mare amploare, de o săptămână, al microbuzelor și autobuzelor din Suceava

Microbuz oprit în stația Orizont, în cartierul Burdujeni
Microbuz oprit în stația Orizont, în cartierul Burdujeni

O acțiune de control de mare amploare, în principal ca perioadă de întindere, a fost demarată de poliția rutieră la începutul acestei săptămâni, pe linia transportatorilor de persoane din municipiul Suceava. Începând de luni, polițiștii rutieri au început să tragă pe dreapta microbuze de transport persoane, dar și autobuze. Se verifică licențele de transport, actele mașinilor și ale șoferilor, care sunt verificați inclusiv cu etilotestul.
Principalii vizații sunt cei cu microbuze care fac curse în regim de maxi-taxi, pe trasee care leagă localități limitrofe de Suceava. Este vorba de curse gen Plopeni-Moara, Mitocu Dragomirnei-Suceava, Lipoveni-Sf. Ilie sau Aeroport-Obcini, ai căror operatori sunt reclamați de cei de la Societatea de Transport Public Local Suceava că fac concurență neloială în municipiul Suceava, oprind în toate stațiile. Alte reclamații vizează faptul că ar fi folosite, la ore aglomerate, și mașini care nu au licență.
Acțiunile de control s-au derulat în fiecare zi a săptămânii și se pare că vor continua până astăzi inclusiv.
Polițiștii au aplicat mai multe amenzi mari și au ridicat plăcuțe cu numere de înmatriculare de la microbuze care nu aveau ce căuta pe trasee. Ridicarea plăcuțelor impune ca mașina să nu mai poată fi folosită timp de o lună de zile. Sancțiunile aplicate de polițiștii rutieri sunt foarte mari, de până la 10.000 de lei.
De-a lungul timpului s-a constatat clar, cu probe, că multe microbuze care au licență pentru trasee interjudețene, legând localități apropiate din jurul municipiului Suceava, nu fac traseele complete, iar adevărata lor miză este să circule prin municipiul reședință de județ, de unde „culeg” călători mulți, care merg pe distanțe scurte și aduc profituri mari.
O a doua mare problemă este cu mașinile fără licență, suplimentate pe lângă cele autorizate să circule pe trasee.
Acțiunea de control este coordonată de polițiștii rutieri, însă parteneri sunt și inspectori de la Primăria Suceava și de la Consiliul Județean Suceava. Se pare că se va încerca să se facă ordine în transportul public local din municipiul Suceava.
Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a comunicat că va anunța rezultatele controalelor și sancțiunile aplicate abia la finalizarea acțiunii.

Polițiștii au ridicat plăcuțe de înmatriculare
Polițiștii au ridicat plăcuțe de înmatriculare
Microbuz oprit în stația Orizont, în cartierul Burdujeni
Microbuz oprit în stația Orizont, în cartierul Burdujeni

Recomandări

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Școala de vară „Culorile sufletului”, o săptămână dedicată artei și educației la Seminarul Teologic Ortodox Suceava

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat