Elevii scutiți de efort la orele de educație fizică și sport vor practica șahul, conform unei hotărâri a Ministerului Educației, inițiativa venind din partea Federației Române de Șah.
Legat de acest aspect, ministrul Educației Naționale, prof. univ. Valentin Popa, a venit în întâmpinarea propunerii formulate de Federație precizând că: „Este un proiect pe care îl apreciez ca fiind extraordinar. Spun aceste cuvinte, deoarece sunt puțini cei care și-au pus problema ce fac elevii care sunt scutiți de la orele de educație fizică”.
Inițiativa a venit din partea lui Sorin Iacoban, președintele Federației Române de Șah, și Ionuț Dobronăuțeanu, președinte adjunct al Federației Europene de Șah, fiind continuată de ministerul de resort.
Pregătirea cadrelor didactice pentru orele de șah va fi făcută în colaborare cu Casa Corpului Didactic. Până în prezent, în țară un număr de 2.500 de profesori de educație fizică și sport au fost deja pregătiți în acest sens, prin intermediul programului intitulat „Educație prin șah”.
Tot în cadrul aceluiași proiect, 500 de școli din întreaga țară au primit 5.000 de seturi de șah, precum și manuale. Există deja programe școlare pentru primii doi ani de studiu aprobate de Ministerul Educației Naționale.
„Această inițiativă vine în contextul Declarației Parlamentului European nr. 50/2011 privind introducerea șahului în sistemele de învățământ ale țărilor membre. În România, acest lucru a fost implementat în primă fază prin emiterea a două ordine ale Ministrului Educației din 2014”, a mai arătat Federația Română de Șah.
Donație pentru Suceava
La nivelul județului Suceava, nouă școli din județ au primit, în urmă cu aproape trei ani de zile, din partea Federației Române de Șah, truse și manuale de șah.
Donația federației a constat în truse speciale pentru șah, care conțin, fiecare, 10 garnituri de piese, 10 table pliabile de șah, o tablă portabilă de demonstrație, două manuale (pentru fiecare an de studiu), programa primilor doi ani de studiu.
Școlile care au beneficiat de donație sunt: școlile gimnaziale „Ion Creangă” Suceava, Nr. 1 Gura Humorului, „Bogdan Vodă” Rădăuți, Valea Moldovei, Râșca, Putna, Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca, Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni.
Potrivit proiectului „Educație prin șah”, „elevii vor avea ocazia să se familiarizeze cu tabla de șah, cu regulile de joc și să decodifice semnificația semnelor convenționale utilizate în partida de șah. Exercițiile de interpretare, observația, simularea unor situații de joc, calculul unor variante de joc sunt etape pe care elevii le vor parcurge”.
Proiect
Elevii scutiți de la orele de sport vor practica șahul
