Dotări

Flutur anunță că la Spitalul Județean Suceava va fi achiziționat un angiograf nou

Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” Suceava va primi un aparat angiograf nou

Consiliul Județean Suceava va aproba, în ședința de săptămâna viitoare, alocarea sumei necesare pentru achiziționarea unui aparat angiograf nou, pentru investigarea stării vaselor sanguine, la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că în acest scop, deliberativul județean urmează să aprobe alocarea unei sume de 2,6 milioane de lei. „Noul angiograf va fi amplasat la Secția de Cardiologie. Noi lucrăm deja cu un agent economic privat care montează stenturi, dar având în vedere că numărul cazurilor care necesită aceste intervenții este din ce în ce mai mare este necesară alocarea acestei sume pentru achiziționarea unui nou angiograf”, a spus Gheorghe Flutur. El a amintit că la Secția de Cardiologie a Spitalului Județean au fost realizate lucrări de modernizare și extindere. Șeful administrației județene a arătat că în urma acestor lucrări, capacitatea secției de cardiologie a fost extinsă de la 40 la 80 de paturi, lucrări de modernizare fiind efectuate și la zona de terapie intensivă a acestei secții.

Recomandări

O nouă amânare pentru darea în funcțiune a Centrului de Recuperare „Floare de colț” de la Sasca Mică, solicitată Consiliului Județean de către Direcția de Asistență Socială

Premierul Bolojan anunță că săptămâna viitoare va fi aprobat un nou pachet de ajutoare financiare pentru refacerea caselor și infrastructurii din județele Suceava și Neamț

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților

Șoldan anunță că încă două secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență din Suceava au devenit secții clinice universitare

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian