Gest

Preotul din Ipotești a oferit câte 500 de lei celor mai silitori elevi din comună

Gest lăudabil al preotului din comuna Ipotești, la finalul anului școlar. Acesta a oferit câte 500 de lei celor mai silitori elevi de la școala gimnazială din comună, motivând și sprijinind astfel performanța școlară.
De altfel, preotul ortodox Constantin Bobu a fost partener în cadrul mai multor activități demarate de unitatea de învățământ din comună. Potrivit prof. Loredana Corjuc, directoarea Școlii Gimnaziale Ipotești, ”cooperăm foarte bine cu dumnealui, a fost partener al proiectului «Pe aripile copilăriei», de 1 iunie, manifestarea dedicată, cu precădere, elevilor școlii și copiilor aflați în plasament în complexele de apartamente din Dorohoi”.
Cei șapte elevi premiați de Constantin Bobu au medii generale între 9.90 și 10. Este vorba despre: Dinu Hostiuc, din clasa a VIII-a A, media generală 10; Roberto Corjuc, clasa a VI-a C, media generală 10; Cosmin Duciuc, clasa a VI-a C, media generală 10; Iustina Bejinariu, clasa a VI-a C, media generală 9,96; Irina Daria Moisan, clasa a VI-a A, media generală 9,93; Miruna Cosovan, clasa a VI-a B, media generală 9,90; Deny Surugiu, clasa a VI-a C, media generală 9,90.

Preotul din Ipotești a oferit câte 500 de lei celor mai silitori elevi din comună
Preotul din Ipotești a oferit câte 500 de lei celor mai silitori elevi din comună
Preotul din Ipotești a oferit câte 500 de lei celor mai silitori elevi din comună
Preotul din Ipotești a oferit câte 500 de lei celor mai silitori elevi din comună
Preotul din Ipotești a oferit câte 500 de lei celor mai silitori elevi din comună
Preotul din Ipotești a oferit câte 500 de lei celor mai silitori elevi din comună
Preotul din Ipotești a oferit câte 500 de lei celor mai silitori elevi din comună
Preotul din Ipotești a oferit câte 500 de lei celor mai silitori elevi din comună

Recomandări

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți