Camera de Comerț și Industrie Suceava organizează cu sprijinul Primăriei Suceava, în perioada 14-17 iunie 2018, ediția a XV-a a Salonului Auto Bucovina. Expoziția va avea loc pe esplanada Casei de Cultură din Suceava, iar programul de vizitare va fi între orele 09:00-19:00. În cadrul ediției de anul acesta, sucevenii vor putea admira și testa cele mai noi modele ale celor mai importanți dealeri auto din județul Suceava și Iași, respectiv Auto Schunn, Darex Auto, Eurospeed, Fetcom, Revlaco Motors, Auto Mitric, Casa Auto cu cele peste 20 de mărci auto expozante la eveniment: Mercedes, Dacia, Renault, Nissan, Toyota, Volkswagen, Audi, DAF, Iveco, Tatra, Citroen, Land Rover, Jaguar, Honda, Jeep, Peugeot, Mitsubishi, Opel, Mazda, Hyundai. La salonul auto din Suceava vor mai participa firma specializată în domeniul de tuning auto Bucovina Tuning, firmele de asigurări Generali și Destine Broker, Diesel Service Bosanci, Romfour.
Președintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, a precizat că suprafața expozițională va fi de 3.700 mp. „Creșterea numărului de modele auto expuse, anul acesta fiind peste 130, al dealerilor și firmelor specializate din domeniul auto participante confirmă faptul că acest eveniment este unul de importanță regională, contribuind la promovarea imaginii produselor industriei auto, a unui întreg concept căruia i s-au adus plusuri de la o ediție la alta”, a spus Lucian Gheorghiu.
El a adăugat că și la ediția de anul acesta a Salonului Auto Bucovina vor fi expuse și mașini de epocă, limuzine, mașini hibrid și multe alte mărci auto renumite. De asemenea, pentru al doilea an consecutiv, la salon va participa pictorul Adrian Mitu, care va prezenta o expoziția de tablouri cu mașini pictate, utilizând o metodă inedită de coloristică cu cafea și vin.
Organizatorii au dat asigurări că ediția de anul acesta a Salonului Auto Bucovina va reuni cei mai importanți dealeri locali și nu numai, care vor expune ultimele noutăți în materie de autoturisme și care îi vor convinge pe suceveni să aleagă mașina mult visată, cu ofertele, reducerile și premiile ce vor fi acordate doar pe perioada evenimentului.