Licitaţia de încredinţare a gestiunii cafenelei Zonei de Agrement Tătăraşi, desfășurată la jumătatea lunii mai și câștigată de firma la care administrator este Andrei Ciutac, fiul secretarul municipiului Suceava, Ioan Ciutac, a fost contestată, surpriză, chiar de câștigător. Licitaţia a fost cu strigare și firma Royal Fragment, cu administrator tânărul Ciutac, a concurat strâns cu o firmă din Gura Humorului, Ellite Tour, până când suma pe care câștigătorul ar fi trebuit să o plătească lunar drept chirie către Primăria Suceava a ajuns la 3.700 de euro, oferită de Royal Fragment. Preţul de pornire a licitaţiei a fost de 9 lei/mp/lună, adică 792 de lei lunar, pentru întreaga clădire, dar ca urmare a concurenţei, preţul final de adjudecare a fost de 190 lei /mp, adică de peste 21 de ori mai mare.
Ulterior încheierii licitaţiei, câștigătorul a contestat procedura. Răspunsul oferit de Primăria Suceava la solicitarea noastră referitoare la motivele contestaţiei a fost următorul: „în urma analizării modului de desfășurare a procedurii de licitaţie comisia de contestaţie a apreciat că procedura este viciată prin raportarea la prevederea stipulată la punctul 3.2 din caietul de sarcini, respectiv dreptul comisiei de licitaţie de a stabili, la începutul ședinţei, pasul de licitaţie. La punctul 3.2 din caietul de sarcini se prevede că pasul de licitaţie va fi stabilit între 5% și 10% din preţul de pornire la licitaţie. Cum preţul de pornire la licitaţie a fost stabilit la 9 lei/mp/lună, rezultă matematic că pasul de licitaţie trebuie cuprins între 0,45 lei/mp/lună până la 0,9 lei/mp/lună. Ori așa cum s-a stabilit în cadrul ședinţei de licitaţie, pasul de licitaţie a fost de 1 leu/mp/lună. În aceste condiţii, comisia de soluţionare a contestaţiei a propus anularea licitaţiei desfășurate în data de 14.05.2018”.
Cum a fost posibil ca o comisie cu experienţă în organizarea de licitaţii să facă o astfel de gafă, legată de pasul de licitaţie, nu ni s-a mai explicat.
Întrebat, ieri, despre închirierea cafenelei din Parcul Tătărași, primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat că licitaţia va fi reluată, că va propune Consiliului Local Suceava un nou caiet de sarcini și ca licitaţia să nu mai fie cu strigare, ci cu oferte în plic.
Reamintim că la licitaţia pentru închirierea cafenelei au participat 6 firme: Just Seven, cu acţionari Severin şi Rebeca Tcaciuc, respectiv Ana Istrate, Lara Mob Design - acţionar Nicolae Bogdan Moscaliuc, Bucovina Catering - acţionar Adrian Ionel Munteanu, Coffee Racer Cluj - acţionari Cristian Curelariu şi Dorin Costea, Ellite Tour, din Gura Humorului, acţionar Petrică Negrea și Royal Fragment, la care acţionar este Galafira Căldăruş, iar administrator Andrei Ciutac.
Cafeneaua de la intrarea în Parcul Tătăraşi aparţine domeniului privat al municipiului Suceava și are o suprafaţă totală de 201,64 mp, din care suprafaţa utilă este de 74,72 mp, suprafaţa de servire de 57,5 mp, grupul sanitar şi depozitul cumulând încă 17,22 mp. Suprafaţa terasei care deserveşte cafeneaua este de 104,52 mp.
( 7 iun 2018, 12:03:40
Peste ani și ani poate vom avea o cafenea acolo, când s-or plictisi muștele să se mai bage în turul licitației dedicate.