Clasament

Universitatea din Suceava, pe locul II în cea mai importantă competiție națională de proiecte de cercetare – dezvoltare și inovare



Cele trei proiecte câștigătoare sunt coordonate de universitarii Constantin Filote, Mihai Dimian și Gabriela Prelipcean
Cele trei proiecte câștigătoare sunt coordonate de universitarii Constantin Filote, Mihai Dimian și Gabriela Prelipcean

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a contractat, în calitate de coordonator, trei proiecte în cadrul celei mai importante competiții naționale de proiecte de cercetare – dezvoltare și inovare din ultimii ani, proiecte cu o valoare totală de aproximativ 15 milioane de lei (peste 3 milioane de euro). Rezultatul plasează instituția suceveană pe locul al II-lea între universitățile din România, la egalitate cu Universitatea din București și în urma Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași, câștigătoare a patru astfel de proiecte.
”E un rezultat excepțional al Universității din Suceava. În competiție au participat 380 de propuneri de proiecte, din care 81 au fost declarate câștigătoare. În propunerile de proiecte au fost implicate peste 200 de instituții – universități, institute de cercetare”, a arătat prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, rectorul interimar al USV, în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta a mai specificat că bugetul total alocat competiției a fost de 436.893.038 de lei, termenul limită de finalizare a proiectelor fiind noiembrie 2020.
„Subliniez faptul că această competiție a fost orientată, în principal, către cercetarea aplicată, către industrie”, a mai completat Dimian.
Sunt șapte domenii în cadrul competiției, iar în cazul a două dintre ele, după evaluarea științifică, Universitatea s-a clasat pe primul loc (în domeniile Energie, mediu și schimbări climatice și TIC, spațiu și securitate).
Mihai Dimian a mai specificat că USV este partener în alte două proiecte, unul în domeniul Energie, mediu și schimbări climatice, coordonat de Universitatea Maritimă din Constanța, și un altul în domeniul Bioeconomie, un proiect câștigat de Institutul Național de Cercetare – dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală.
„În universitățile din România sunt circa 21.000 de cadre didactice, iar în Universitatea din Suceava sunt aproximativ 350, ceea ce înseamnă undeva la 1,65% – 1,66% din total. Dacă ne uităm la proiectele câștigate, 3 din 81 în total, din care doar 32 sunt coordonate de universități, deci USV are 3 proiecte din 32, ajungem pe undeva la 9,4 – 9,5%. Asta înseamnă că 1,66% din personalul didactic și de cercetare al României a câștigat 9,4 – 9,5% din proiecte, în calitate de coordonator”, a mai adăugat Mihai Dimian.
Proiectele câștigătoare
Cele trei proiecte câștigătoare sunt coordonate de universitarii Constantin Filote, Mihai Dimian și Gabriela Prelipcean.
„Stații inteligente de încărcare conductivă, fixe și mobile, pentru transport cu propulsie electrică” (Smile – EV) este coordonat de prof. univ. dr. ing. Constantin Filote, cu o valoare totală de 7.500.000 de lei (70% primiți din proiect). Scopul acestuia este conceperea, proiectarea, realizarea, testarea, demonstrarea și prototiparea unor stații de încărcare fixe și mobile pentru automobilele electrice, în vederea obținerii și dezvoltării de aplicații de energie curată, de tip Green – Green.
Proiectul are componentele: realizarea a trei stații fixe de încărcare a automobilelor electrice; realizarea unui stand pentru testarea și caracterizarea pilelor de combustie cu hidrogen, realizarea unei stații mobile cu alimentare hibridă.
Cel de-al doilea proiect – CAR Safe – are o valoare totală de 4.325.472 lei și este coordonat de Mihai Dimian. Proiectul are patru compenente: realizarea de sisteme inteligente de comunicații prin lumină vizibilă cu aplicații în asistență rutieră și siguranță activă; comunicații eficiente bazate pe dispozitive inteligente în scenarii interactive de realitate augmentată pentru autovehicule; tehnologii de comunicații V2X pentru sisteme cooperative de asistare a conducerii și vehicule autonome; caracterizarea și ameliorarea mediului electromagnetic din autovehiculele moderne.
Al treilea proiect – PORT Cultural – este coordonat de prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean și are o valoare totală de 5.243.759 de lei. Acesta vizează dezvoltarea de instrumente inovative pentru dezvoltarea durabilă a comunităților rurale cu potențial turistic, prin valorificarea elementelor de patrimoniu și identitate culturală în două zone de referință (Bucovina și Transilvania de Sud).
Soluțiile dezvoltate vor fi livrate către autorități publice locale din zonele țintă, către mediul economic, asociațiile profesionale, oferind soluții de păstrare a elementelor relevante, dar și studii de dezvoltare durabilă a destinațiilor turistice ce pot valorifica patrimoniul cultural ca resursă turistică.



Recomandări

S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc

S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc
S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc

Lansarea proiectului „Educational University Romanian-Ukrainian Cross-Border Cooperation plus Virtual and Inclusive Environment – UNIV.E.R-U+VI”

Lansarea proiectului „Educational University Romanian-Ukrainian Cross-Border Cooperation plus Virtual and Inclusive Environment – UNIV.E.R-U+VI”
Lansarea proiectului „Educational University Romanian-Ukrainian Cross-Border Cooperation plus Virtual and Inclusive Environment – UNIV.E.R-U+VI”