Încă un pas

A fost semnat contractul pentru proiectarea lucrărilor de modernizare a drumului Suceava – Iași

A fost semnat contractul de proiectare pentru modernizarea drumului de la Iași la Suceava
A fost semnat contractul de proiectare pentru modernizarea drumului de la Iași la Suceava

Lucrările de proiectare pentru modernizarea drumului județean dintre Suceava și Iași for fi realizate de o companie clujeană, NV Cconstruct. Contractul de proiectare pentru Axa rutieră strategică 1 Iași – Suceava a fost semnat recent de către conducerea Consiliului Județean Iași, în prezența a peste 20 de primari suceveni și ieșeni. Modernizarea acestei axe rutiere este cel mai mare proiect de infrastructură din regiunea Moldovei, fiind finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Firma clujeană are la dispoziție maxim 120 de zile pentru a finaliza proiectarea, după care atât Consiliul Județean Suceava, cât și cel din Iași vor scoate la licitație lucrările de modernizare. Valoarea contractului de proiectare este de 2,1 milioane de lei.
Drumul dintre Suceava și Iași, prin Dolhasca, se va moderniza pe patru tronsoane, iar pe 10 kilometri se va turna îmbrăcăminte asfaltică nouă, în prezent fiind drum pietruit. Proiectul prevede modernizarea a 167,933 de kilometri de drumuri, din care 75,73 de km pe raza județului Suceava și 92,19 pe raza județului Iași. Proiectul este promovat în parteneriat cu consiliile locale din localitățile străbătute. În proiect sunt incluse drumurile județene de la limita cu județul Iași până la Dolhasca, Suceava-Ipotești-Bosanci-Udești-Liteni-Dolhasca, Suceava-Frumoasa-Liteni și Liteni-Stroiești-Costâna-Dărmănești. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 73 de milioane de euro, din care 58 de milioane reprezintă fonduri europene.

Recomandări

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

A fost inaugurat sediul modernizat al Serviciului Poliției de Frontieră Suceava. Clădirea are o istorie de 139 de ani