Mai multă prudență

Cele două radare pistol din Suceava vor acționa intens la ieșirile din oraș, dar și la trecerile de pietoni



Două radare pistol de ultimă generație vor intra în dotarea Biroului Rutier al Poliției municipiului Suceava, de la începutul lunii iunie
Două radare pistol de ultimă generație vor intra în dotarea Biroului Rutier al Poliției municipiului Suceava, de la începutul lunii iunie

Două radare pistol de ultimă generație vor intra în dotarea Biroului Rutier al Poliției municipiului Suceava, de la începutul lunii iunie, aparatele fiind deja achiziționate de Primăria municipiului Suceava și mai fiind de îndeplinit doar câteva formalități până când vor putea fi folosite efectiv în trafic.
Pentru cei care se întreabă unde vor fi folosite aceste radare, trebuie spus că ele sunt în dotarea Biroului Rutier Suceava, care acționează în municipiul reședință de județ, dar și în alte câteva zeci de localități limitrofe. Așadar, aparatele de măsurare a vitezei nu sunt doar pentru municipiul Suceava. Pe de altă parte, ne-au precizat polițiștii rutieri, ele vor fi folosite cu prioritate în municipiul Suceava.
Polițiști au deja o „hartă” a zonelor în care vor acționa în municipiul Suceava. Șoferii ar trebui să fie mai atenți la viteza cu care circulă mai ales la ieșirile din municipiul reședință de județ, fie că vorbim de ieșirea pe E 85, spre Fălticeni, cea de pe Șoseaua Humorului, pe DN 17, spre Gura Humorului, ori cele spre DN 29 Suceava-Botoșani, DN 29A, spre Adâncata, ori pe străzile Traian Vuia și Grigore Alexandru Ghica, spre Siret.
În interiorul municipiului, o zonă în care se circulă cu viteze peste cea legală, mai ales la orele cu trafic redus, este Calea Unirii, zona de coborâre de la Grupul Școlar, dar și strada Cernăuți.
Între limite de viteză și limita bunului-simț
Având în vedere că au la dispoziție radare cu laser, tip pistol, care sunt cele mai performante aparate de măsurare a vitezei, cu o rază de acțiune de peste 1.200 de metri, polițiștii rutieri ar trebui să fie ceva mai selectivi privind vitezele pentru care vor da amenzi. Chiar dacă nimeni nu o poate spune oficial, în principiu, vor fi date amenzi doar dacă este vorba de limite depășite cu peste 20 de km/h, adică 70 de km/h pe străzile din municipiul Suceava.
Cu „pistolul” la trecerile de pietoni
În afara vitezei, cele două radare pistol, dotate și cu sistem video, vor fi folosite și pentru acțiuni la trecerile de pietoni. Polițiștii rutieri îi vor înregistra și apoi amenda pe șoferii care nu acordă prioritate pietonilor angajați regulamentar în traversare. La acest capitol, acțiunile vor fi concentrate aproape exclusiv în municipiul Suceava. Și pietonii care traversează aiurea ar putea fi „ochiți” de pistolul radar.
Statisticile Serviciului de Poliție Rutieră Suceava arată că din cei 16 oameni care au murit în accidente în primul trimestru al acestui an, zece au fost pietoni. Este vorba atât de pietoni care au traversat neregulamentar, cât și de pietoni care erau angajați regulamentar în traversare, dar și de pietoni loviți în timpul deplasării pe drumul public.
Numărul de decedați în rândul pietonilor este enorm, iar aceste accidente sunt și cel mai greu de prevenit.
Polițiștii rutieri vor avea cinci radare pistol
După aceste două achiziții ale Primăriei municipiului Suceava, polițiștii rutieri din județ au la dispoziție în total cinci radare tip pistol, care se adaugă celor 10 mașini de poliție cu radare.
Cel mai vechi radar pistol din dotarea Serviciului Rutier Suceava este al Inspectoratului General al Poliției Române, fiind folosit de mai mulți ani. Un alt radar a fost achiziționat de Primăria Dumbrăveni și cedat în baza unui contract de comodat Postului de Poliției Dumbrăveni și Poliției Salcea, iar alt radar pistol este cumpărat de Primăria Fălticeni, pentru polițiștii de la Biroul Rutier Fălticeni.
Poliția Rutieră a propus și Primăriei Rădăuți achiziționarea unui radar pistol, pentru acea zonă a județului, care nu are încă un astfel de aparat de măsurare a vitezei.
Revenind la cele două radare pistol de la Suceava, acestea au fost achiziționate prin licitație publică și au costat 125.840 de lei. Ele au fost recepționate deja de Poliția Rutieră, iar în ședința de consiliu local de săptămâna viitoare se va supune la vot propunerea de cedare a aparatelor, în baza unui contract de comodat, Biroului Rutier al Poliției municipiului Suceava.
Județul Suceava s-a aflat, atât în 2016, cât și în 2017, în fruntea listei, la nivel național, în ceea ce privește numărul persoanelor decedate în accidente rutiere. 105 oameni au murit în accidente în 2016 și doar cu unul mai puțin în anul 2017.
Conducerea Serviciului Rutier Suceava consideră că doar prin acțiuni de control intense în trafic, inclusiv cu radare, se pot reduce accidentele rutiere grave.



Recomandări

40 de camere cu radar vor fi montate pe drumurile naționale care străbat și Suceava. Șoferii nu vor scăpa de amendă dacă reduc viteza doar unde este radar

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Un bărbat cu permisul retras din motive medicale a încercat să-i păcălească pe polițiști dându-și o altă identitate

Un bărbat cu permisul retras din motive medicale a încercat să-i păcălească pe polițiști dându-și o altă identitate
Un bărbat cu permisul retras din motive medicale a încercat să-i păcălească pe polițiști dându-și o altă identitate