Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 24 mai 2018 - Anul XXIII, nr. 115 (6825)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Caravana „Zestrea Bucovinei”

La Primăria Rădăuţi a fost dezvelită o placă aniversară „Centenarul Marii Uniri”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Autorităţile judeţene şi locale au participat, ieri, la dezvelirea unei plăci aniversare „Centenarul Marii Uniri” care a fost amplasată pe clădirea Primăriei Rădăuţi. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului Caravana „Zestrea Bucovinei”, realizat de Consiliul Judeţean Suceava, în colaborare cu Primăria Rădăuţi. Proiectul „Zestrea Bucovinei” va avea loc pe toată perioada Anului Centenarului Marii Uniri şi a fost iniţiat pentru a promova valorile pe care judeţul Suceava le-a readus Ţării la Marea Unire. La evenimentul de la Primăria Rădăuţi au fost prezenţi primarul municipiului, Nistor Tatar, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi prefectul Mirela Adomnicăi, precum şi consilieri locali şi judeţeni, profesori şi oameni de cultură.

Înainte de momentul dezvelirii plăcii aniversare, primarul Nistor Tatar le-a mulţumit tuturor celor prezenţi la acest eveniment, el arătând că o astfel de placă a „Centenarului Marii Uniri” este amplasată şi la Mănăstirea Bogdana şi pe clădirea fostei prefecturi.

Invitată să ia cuvântul, Mirela Adomnicăi a subliniat că un astfel de eveniment ne dă prilejul evocării oamenilor şi locurilor cu un rol important pentru Marea Unire. „Dacă vorbim despre oameni, vreau să amintesc de faptul că, recent, în Cartea Valorilor Bucovinene a fost înscris dramaturgul şi poetul Matei Vişniec, care s-a născut în Rădăuţi. Şi nu trebuie să-i uităm pe Norman Manea, care a trăit în Rădăuţi, dar şi pe militanţii pentru Unire Iancu Flondor, Ion Nistor şi pe I.G. Sbiera, toţi aceştia punându-şi amprenta asupra acestui oraş, fostă capitală a judeţului”, a spus Mirela Adomnicăi. Ea a adăugat că municipiul Rădăuţi este în prezent un important pol de dezvoltare economică, dar şi un important pol cultural, de istorie şi tradiţie, „cu o moştenire spirituală care trebuie dezvăluită şi transmisă tinerilor”. „Rădăuţi este o zonă care trebuie să fie arătată tuturor”, a spus prefectul judeţului, care a ţinut să-l felicite pe primarul Nistor Tatar pentru modul în care administrează municipiul Rădăuţi.

 

Flutur: „Trebuie să arătăm adevărata istorie şi să spunem generaţiei tinere ce a însemnat Bucovina”

În discursul său, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că ieri Caravana „Zestrea Bucovinei” a poposit în capitala Sudului Bucovinei, un oraş cu foarte multe valori şi monumente arhitecturale. „Anul acesta aşa a fost să fie, ca noi, cei aleşi de populaţie, să sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire. Avem o mare obligaţie să arătăm care a fost zestrea Bucovinei de acum 100 de ani, atunci când s-a unit cu Ţara. Şi avem obligaţia să le transmitem tinerilor toate aceste lucruri. Trebuie să arătăm adevărata istorie şi să spunem generaţiei tinere ce a însemnat Bucovina”, a spus Gheorghe Flutur. El a subliniat ca s-ar fi bucurat dacă în Anul Centenar ar fi existat trenuri care să circule de la Cernuţi la Rădăuţi sau să fie modernizat punctul de trecere a frontierei de la Vicovu de Sus. Flutur a precizat că atunci când se vorbeşte de Rădăuţi, de întreaga zonă, nu se poate să nu se amintească de herghelia de cai, de cultura creşterii cailor, de mănăstirile Bogdana, Putna şi Suceviţa, dar şi de personalităţile Eudoxiu Hurmuzachi, Ion Nistor sau Iancu Flondor. El a apreciat implicarea primarului Nistor Tatar, a consilierilor locali şi judeţeni, nominalizându-l pe Mihai Grozavu, şi a parlamentarilor în organizarea acestui eveniment.

După discursurile oficialităţilor a fost dezvelită placa aniversară de pe faţada Primăriei Rădăuţi, pe care este scris: „Clădire edificată în 1870. Aici a funcţionat Direcţia Hergheliei Rădăuţi şi Centrul de Recrutări. Această placă a fost dezvelită în anul Centenarului Marii Uniri”. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului La Primăria Rădăuţi a fost dezvelită o placă aniversară „Centenarul Marii Uniri”.
 Vizualizări articol: 1441 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
La Primăria Rădăuţi a fost dezvelită o placă aniversară „Centenarul Marii Uniri”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei