Final de campanie APIA

Mai puține cereri pentru subvenții în agricultură, dar pentru o suprafață de teren mai mare

La sediul APIA au fost depuse 47.438 de cereri unice de plată
La sediul APIA au fost depuse 47.438 de cereri unice de plată

Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA) Suceava a încheiat la mijlocul acestei săptămâni, pe 15 mai, campania de preluare a cererilor unice pentru subvențiile în sectorul zootehnic și vegetal. Datele finale arată că au fost depuse 47.438 de cereri unice de plată, Suceava fiind și în 2018 județul cu cele mai multe dosare înregistrate. Ceea ce se remarcă în acest an este că, deși numărul cererilor a scăzut ușor, suprafața pentru care se cer subvenții este mai mare. În acest an sunt solicitate subvenții pentru suprafața totală de 200.606 hectare.
Aceste date indică o tendință de comasare a terenurilor, prin apariția unor cultivatori mari. Acești cultivatori mari au apărut aproape în fiecare comună și preiau terenuri de la agricultorii mici, mulți dintre ei vârstnici care nu mai pot lucra. În acest fel se lucrează terenul agricol mai eficient, iar suprafețe nelucrate de ani de zile sunt acum pe lista de suprafețe eligibile la subvenții. Totuși, tendința de comasare din județul Suceava este încă slabă față de alte zone ale țării.
Tot în privința marilor fermieri s-au înregistrat 228 de cereri unice de plată de la cultivatori care lucrează de la 50 de hectare în sus. Acești 228 de mari fermieri au depus cereri pentru o suprafață declarată la plată de 35.557 hectare. Rezultă o medie de 155 de hectare de fermier.
Fermierii care au depus cererile unice de plată în termenul legal, 15 mai, pot aduce eventuale completări sau modificări până la data de 31 mai, fără aplicarea de penalități.
Aceste subvenții, cel mai important sprijin al agricultorilor de peste an, sunt finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Recomandări

Culturi întinse de grâu, distruse intenționat într-o acțiune de răzbunare: „E mare păcat la Dumnezeu”

Deficit mare de umiditate în solul agricol. Cantitățile de precipitații au fost scăzute în toamnă și dezastruoase în debut de 2025

Se apropie o nouă campanie privind subvențiile din agricultură. APIA Suceava, ca de obicei, corigentă la informarea fermierilor

Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025
Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025