Peste 1.000 de elevi, cadre didactice, voluntari au participat joi, 17 mai, la acțiunea „Fii conștient, nu dependent”, acțiune ce se înscrie în programul Săptămânii Naționale a Voluntariatului, ediția a VIII-a, ce se desfășoară în perioada 14 – 18 mai. În jurul orei 12:00, s-a organizat un marș antiviolență, antidrog, antitutun și de prevenire a accidentelor rutiere la care au participat elevi din 20 de unități școlare din municipiul Suceava, dar și din Drăgoiești și Hănțești. Traseul ales de organizatori pentru marș a fost esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava – Prefectură, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” – Hotel Bucovina – Primăria Suceava și retur, până în fața Instituției Prefectului Suceava. Organizatorii (Asociația de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” și Asociația „Alecs Group” Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Palatul Copiilor Suceava, Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava) au declarat că acțiunea de joi are ca scop sensibilizarea opiniei publice și a factorilor de decizie în vederea prevenirii consumului de droguri, plante etnobotanice și tutun, a violenței și a accidentelor rutiere.
Conștientizare și responsabilizare
Psihologul Constantin Alecsa, președintele Asociației ”Alecs Group” Suceava, a spus că la fel ca în fiecare an, „încercăm să organizăm acest eveniment pentru a combate alcoolul, drogurile, violența, accidentele rutiere, pentru a atrage atenția că există și altfel de participanți la trafic, nu numai conducători auto și mașinile lor. Ne dorim din ce în ce mai mult ca tinerii să conștientizeze care sunt responsabilitățile, mai ales că unii dintre acești tineri vor deveni în curând conducători auto. Am pornit de la 700 și ceva de copii, acum șapte ani, și am ajuns la peste 1.000, cu voluntari și din afara municipiul Suceava. De la an la an, noi creștem. Este bine că mergem prin școli și făcând educație rutieră, copiii întreabă când mai facem o simulare a unui accident rutier”. Tinerii au venit la marș cu pancarte și stegulețe, pe care erau scrise diferite mesaje:„Spune Nu drogurilor și tutunului!”, „Violența este arma celor slabi!”, „Trăiește-ți viața. Nu o fuma!”, „Siguranța noastră este și în mâinile voastre!”, „Avem nevoie de liniște în familie și societate!”, „Voluntariat – un mod de viață!”, „Bucură-te de viață!”, „Decide pentru viața ta!”. „Șofatul nu este o joacă!”, „Ca să nu faci accident, Tu în trafic fii prudent!” etc.
Un semnal de alarmă
Președintele Asociației de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate „Euroactiv”, prof. Mihai Greciuc, le-a mulțumit tuturor directorilor de școli, consilierilor educativi care au sprijinit acțiunea „Fii conștient, nu dependent”, la care au participat peste 1.000 de elevi și cadre didactice. „Vrem să sensibilizăm opinia publică și să-i facem pe elevi să conștientizeze că, din păcate, consumul de alcool, tutun, droguri nu le face bine, dimpotrivă, le afectează starea de sănătate”. Tatiana Vîntur, inspector școlar pentru educație permanentă și activități extrașcolare, prezentă la eveniment, ne-a spus: „Aceste activități au un impact deosebit asupra elevilor, asupra mediului educațional, dar și asupra comunității. Este important să transmitem un astfel de mesaj, un semnal de alarmă, astfel încât tinerii să conștientizeze alegerile pe care le fac în viață, în viitorul pe care și-l propun să fie cât mai liniștit și adecvat”.
Promovarea unui stil de viață sănătos, civilizat
Printre elevii care au participat la marș am întâlnit-o pe Ioana Onofreiciuc, de la Școala Gimnazială „Miron Costin”, care ne-a spus că a venit la acțiune pentru a arăta că „violența este un fum care trebuie să se risipească” și „pentru a promova bunătatea”. Profesoara Elena Roboschi, de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, a venit cu elevii din clasa la care este dirigintă: „Am venit cu elevii pentru a promova un stil de viață sănătos, civilizat, care poate fi format de la vârsta lor. Ei trebuie să conștientizeze importanța unei vieți frumoase, unei vieți în stilul copilăriei lor, care este baza unei vieți viitoare, a unui stil de viață sănătos în viitor. Aceste acțiuni le crează copiilor o anumită emoție, o anumită stare de bine, care, la un moment dat, este suportul pentru a avea modele, de a se folosi de ele în viață”. Tot joi, în centrul municipiului Suceava, a avut loc și simularea unui accident rutier cu intervenția efectivelor de la ISU Suceava, a voluntarilor Asociației Creștin Medicale „Christiana” Suceava și a Societății Crucea Roșie Suceava. Acțiunea este sprijinită de Remat SC Alin For You SRL, ce a pus la dispoziție două autoturisme pentru efectuarea simulării accidentului rutier, și de elevii Școlii Postliceale Sanitare „Christiana”, ce au oferit primul ajutor victimelor simulării accidentului rutier.

