Demersuri

PNL Suceava va lansa o campanie de informare despre necesitatea păstrării pilonului II de pensii



PNL Suceava va lansa o campanie pentru informarea populației cu privire la necesitatea menținerii pilonului II de pensii. Potrivit unei informări transmise de liberalii suceveni, campania se va desfășura în toate județele țării și se va intitula „Oprește furtul lor. Sunt banii tăi de pensie”. Campania PNL este menită să-i informeze pe cetățenii care contribuie la pilonul II de pensii despre „intenția guvernării PSD-ALDE de a realiza un mare jaf”.
„Actuala guvernare pregătește adoptarea unui act normativ prin care să se mute banii de la pilonul II de pensii la sistemul public de pensii, adică să pună mâna pe banii românilor din conturile personale, peste 9 miliarde de euro, și să-i transfere la sistemul public de pensii”, se precizează într-un comunicat de presă al PNL Suceava. Campania liberalilor va începe de astăzi, 18 mai, și se va desfășura până la sfârșitul lunii iunie 2018.
„Vom discuta cu cetățenii pentru a-i informa în legătură cu situația pilonului II de pensii, vor fi distribuite pliante, se vor strânge semnături din partea celor care susțin această inițiativă, vor fi dezbateri”, au mai anunțat liberalii suceveni.



Recomandări

Se apropie o nouă campanie privind subvențiile din agricultură. APIA Suceava, ca de obicei, corigentă la informarea fermierilor

Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025
Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025

PSD Suceava: „Spre deosebire de atacurile sterile ale PNL, senatorul Stan și echipa PSD au demonstrat că sunt aproape de comunitate, ascultându-i și sprijinindu-i pe cetățeni”

PSD Suceava: „Spre deosebire de atacurile sterile ale PNL, senatorul Stan și echipa PSD au demonstrat că sunt aproape de comunitate, ascultându-i și sprijinindu-i pe cetățeni”

Ioan Balan (PNL) îi acuză pe liderii PSD Suceava că îi amenință și șantajează pe primarii liberali să aducă voturi pentru George Simion