Președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, Dan Ioan Cușnir, consideră că în ultimii 14 ani Suceava s-a „dezvoltat” haotic, domeniul public este distrus și a atras atenția că nu mai există reguli de urbanism, municipiul neavând un arhitect-șef. „Această stare nocivă a unui oraș care ar fi trebuit să se dezvolte frumos trebuia să se oprească de mult timp”, consideră Dan Ioan Cușnir. El a arătat că de aproape doi ani consilierii locali ai PSD Suceava nu mai votează superficii pe domeniul public, extinderi de balcoane la parter, construcții pe domeniul public etc., iar această decizie va fi menținută până în momentul în care primarul Ion Lungu și PNL vor înțelege că au obligația finalizării Inventarierii Domeniului Public și finalizării Registrului real al Spațiilor Verzi.
„La ultima ședința de Consiliu Local, din data de 26 aprilie 2018, Ion Lungu și PNL au dorit promovarea unui proiect de Hotărâre de Consiliu Local în care erau trecute, la grămadă, balcoane la parter, parcări, magazii, solicitări de la Centrul Cultural sau de la Arhiepiscopie, extinderi de spații comerciale etc., un ghiveci cum numai Ion Lungu și Lucian Harșovschi puteau concepe”, a declarat Cușnir. El a spus că în acest proiect erau trecute 12 solicitări de extinderi balcoane la parter, până la nivelul balcoanelor de la etajele superioare, unele de 6 mp, iar altele de 18 mp. „S-a ajuns până acolo încât angajații primăriei sunt obligați să le spună cetățenilor că PSD se opune solicitărilor lor, ceea ce este o nouă minciună marca Lungu/Harșovschi/PNL. Consilierii locali PSD vor vota întotdeauna astfel de solicitări, dar doar atunci când arhitecții vor stabili că acel bloc trebuie să închidă toate balcoanele de la parter pentru a fi mai frumos. Nu este moral să aprobăm închiderea unui balcon la parter la o scară a blocului, iar apartamentele de la parter de la celelalte scări să nu beneficieze de același tratament”, a mai spus liderul PSD Suceava.
El a precizat că PSD va vota pentru extinderea apartamentelor la parter în orice zonă a Sucevei cu condiția să existe un PUZ, pe fiecare zonă, care să recomande evazarea și să demonstreze că zona respectivă va fi mai frumoasă și că orașul va arăta mai frumos. „Suntem pentru aprobarea unor măsuri care să ducă la o dezvoltare armonioasă a blocurilor, a bulevardelor, a orașului în locul măsurilor haotice, fără nici o regulă sau strategie, luate în ultimi 14 ani la Primăria Suceava. Preferăm să avem 12 nemulțumiți pentru că demersul lor va întârzia până va fi aprobat, dar să avem pe termen lung mii de suceveni mulțumiți de modul în care va arată orașul lor”, a declarat Cușnir.
El a făcut un apel la suceveni să „pună presiune” pe primarul Ion Lungu și pe PNL pentru a nu mai încerca să forțeze Hotărâri de Consiliul Local care „să dăuneze imaginii orașului” și care să facă din Suceava „un oraș și mai urât, aproape nefrecventabil”.