Un șofer a refuzat să oprească la semnalul agenților de poliție și s-a angrenat într-o acțiune de urmărire, fiind în cele din urmă oprit, imobilizat și scos cu forța din mașină, după ce ar fi refuzat și să coboare singur, pentru a se supune controlului. Scenele s-au petrecut în noaptea de miercuri spre joi, la miezul nopții, în timp ce un echipaj de la Poliția orașului Vicovu de Sus efectua control în trafic pe raza satului Nisipitu, comuna Ulma.
Polițiștii au observat un autoturism Mitsubishi care avea o deplasare sinuoasă, astfel că au efectuat semnalul regulamentar de oprire. Așa cum se întâmplă adesea în zona Vicov, șoferul nu s-a conformat, continuându-și deplasarea spre Brodina. Polițiștii au plecat în urmărire cu semnalele luminoase și acustice ale autospecialei pornite. Șoferul a virat de pe drumul județean pe drumul comunal Nisipitu-Lupcina, unde, urmărit de autospeciala de poliție, a fost ajuns din urmă și blocat.
Pentru polițiști, misiunea grea nu s-a terminat aici: șoferul ar fi refuzat să coboare, astfel că polițiștii au folosit forța, pentru a-l încătușa și imobiliza.
Bărbatul a fost identificat în persoana lui Vasile T., în vârstă de 40 de ani, localnic din Ulma. Acesta a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând concentrația de 0,58 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Conform poliției, acesta a refuzat ulterior recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
În aceste condiții, pe numele acestuia a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de„refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice”. Această infracțiune este pedepsită mai aspru decât consumul de alcool în sine.