Bucovina a fost inclusă și anul acesta ca destinație într-un circuit internațional de lux. După experiența pozitivă pe care turiștii din mai multe țări au avut-o în Bucovina, anul trecut, în timpul perioadei petrecute în România, compania TCS World Travel a păstrat județul Suceava printre destinațiile din circuitul „Regatele și culturile din Euro-Asia”. Este pentru a treia oară consecutiv când TCS World Travel include Bucovina în acest circuit, în care sunt incluse opriri în Portugalia, Lituania, Kyrgyzstan, Turkmenistan, Iran, Oman, Albania, România și Spania. Fiecare turist care a vrut să facă acest circuit a plătit o sumă de aproape 81.000 de dolari. Transportul turiștilor se realizează cu un avion de lux al companiei TCS World Travel, o aeronavă Boeing 757, iar în fiecare țară din circuit sunt incluse vizite la cele mai importante obiective turistice.
Reprezentantul companiei românești Beyond Dracula, Raluca Șpiac, ne-a declarat că turiștii străini vor petrece un sejur de patru zile în România. Săptămâna viitoare, una dintre cele patru zile va fi rezervată excursiei în Bucovina. Raluca Șpiac a precizat că, timp de câteva ore, turiștii vor vizita mănăstirile Humorului și Voroneț și vor lua masa la o pensiune din zonă, unde vor fi serviți cu mâncăruri și băuturi tradiționale din Bucovina. „În mod consecvent, toți oaspeții din cele două grupuri care au participat la excursiile de anul trecut au spus că România a fost o surpriză extrem de plăcută. Mai mult, oaspeții noștri au spus că prânzul pe care l-au servit în Bucovina a fost cel mai bun prânz de pe parcursul tuturor celor 24 de zile cât durează circuitul. Oaspeții au fost încântați de experiența din România, de mănăstirile din Bucovina și de produsele tradiționale din această zonă”, a spus reprezentantul Beyond Dracula, compania care organizează pentru TCS World Travel sejurul din România al turiștilor care participă la circuitul „Regatele și culturile din Euro-Asia”.
TCS World Travel este una dintre cele mai cunoscute companii de turism din lume, oferind în ultimii 20 de ani excursii de lux, cu avioane private, în mai bine de 200 de țări. Una dintre cele mai spectaculoase și de lux aeronave folosite de companie este cea care va ateriza săptămâna viitoare pe aeroportul din Suceava, un Boeing 757, modificat pentru a avea doar 52 de locuri astfel încât turiștii să beneficieze de condiții de călătorie de lux.
Destinație
Bucovina va fi inclusă pentru a treia oară într-un circuit turistic internațional de lux
