Un tir care transporta pământ pentru flori s-a răsturnat, marți seară, pe DN 17, în Pasul Tihuța, într-o curbă deosebit de periculoasă. Accidentul s-a petrecut la Piatra Fântânele, iar tirul era înmatriculat în Suceava. Șoferul a pierdut controlul asupra volanului în curba periculoasă, vehicul greu pătrunzând pe contrasens, unde s-a răsturnat. Din fericire, colosul nu a lovit o altă mașină. Bărbatul de la volanul tirului a fost rănit ușor în urma accidentului.
Conform colegilor de la Bistrițeanul, șoferul avea cu el un cățeluș, care a fost salvat de pompieri. Aceștia au fost nevoiți să spargă geamul cabinei pentru a putea intra și salva animalul.
Traficul de pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, s-a desfășurat timp de ore bune doar pe un sens, în regim alternativ, polițiștii rutieri rămânând la fața locului și dirijând traficul.
Din cauza unor scurgeri de combustibil pe carosabil, produse în urma răsturnării tirului, un echipaj de pompieri militari din Prundu Bârgăului a rămas la locul accidentului pentru a evita producerea unei situații de urgență.