Astăzi împlinește 59 de ani. Este educatoare și de trei ani face tratamente chinuitoare pentru a învinge cancerul

O educatoare din Sucevița, Elvira Corjîn, Viruța, după cum o știu cunoscuții, împlinește astăzi, 7 mai, 59 de ani. Are sufletul soare și chipul învăluit de parfumul „îmbujoratelor” flori de mai. Așa este ea. Plină de iubire și frumos. Printre zâmbete și flori ar vrea să-și petreacă ziua de naștere. Iar noi nu putem decât să-i urăm mulți ani fără suferință, fără boală, fără tratamente chinuitoare… Pentru că da, Viruța duce o luptă dură, cu tratamente dureroase și costisitoare pentru a supraviețui. O să redactez integral ”povestea” Elvirei Corjîn, așa cum a scris-o ea, cu decență, printre sughițuri și plâns…: „Mă numesc Elvira Corjîn. Sunt din Sucevița, județul Suceava, și astăzi, 7 mai, împlinesc 59 de ani. De acum 40 de ani, pe când terminam Liceul Pedagogic din Suceava, și până mai acum (când a trebuit să ies la pensie din pricini de sănătate) am funcționat neîntrerupt ca educatoare în comunitatea natală. Am două fete și trei nepoate. Și de la început mărturisesc un «cusur» important: îmi plac copiii! Ca ochii din cap, cum se spune. Copiii, oamenii, natura, florile, cerul înstelat și legea morală.
Acum trei ani, soarta mi-a fost pecetluită nemilos: am fost diagnosticată cu cancer. Cerul s-a năruit peste mine, speranțele mi s-au spulberat. A început calvarul numit chimioterapie, cale de-ntors nu mai există. Supliciu, pe toate palierele: îngrozitor!
Ultima examinare la computerul tomograf s-a petrecut la data de 02.04.2018. Afecțiunea inițială de la sân, aparent vindecată, s-a cuibărit, prăpăstios!, la plămâni. Protocolul de examinare stipulează nemilos: «MTS pulmonare, diseminate bilateral, cu dimensiuni crescute, cu tendința de confluare, masa tumorală de pe topografia lobului inferior drept, cu aspect relativ staționar, dar se remarcă creșterea celorlalte formațiuni expansive pulmonare…»
Fără ocolișuri, m-am cutremurat de spaimă și durere.
Boală parșivă și perfidă, cum se știe, «tărășenia» nu s-a oprit aici.
Protocolul de examinare înșiră mai departe fără de milă: «… ficat cu structură global neomogenă, fond pe care se remarcă apariția unei leziuni micromodulare de 5,5 mm…»
Din… decență, din sughițuri și plâns, mă opresc aici.
Dar să nu uit: Acum câteva zile, am văzut la TV un eveniment crucial în medicina românească: primul transplant de plămâni – reușit! – efectuat în România și de care a beneficiat un tânăr ieșean! Și apoi, s-a mai efectuat un transplant reușit. Tot în România.
M-am luminat și m-am «bucurat» ca și cum aș fi fost eu însămi la mijloc. Și, firesc, parcă m-am întrebat, cu vorba poetului: «mai suna-vei, dulce corn, (și) pentru mine vreodată?»
O speranță legitimă, un licăr de lumină și îmbărbătare au răsărit și-n sufletu-mi pustiit.
Iubiți și iubiți-vă, dragi semeni! Căci… Mâine, dragul meu cititor, poate fi chiar rândul tău…”
Are nevoie de noi…
Ați citit scrisoarea Elvirei Corjîn, a Viruței, educatoarea care aproape 40 de ani a slujit la catedră? Sunt sigură că da. Ați empatizat cu povestea unui dascăl care se află într-o situație dificilă și are nevoie de ajutor… De la mine, de la tine, de la noi, de la voi, dragi cititori, de aproape sau de departe, de la foști elevi care au primit cu blândețe mângâierea educatoarei Elvira Corjîn atunci când aveau cel mai mult nevoie. Astăzi, educatoarea Elvira Corjîn, Viruța, are nevoie de voi, noi, de toți. De gânduri pozitive, de rugăciuni, de iubire, de apreciere, de ajutor… Suntem alături de tine, Viruța! De sufletul tău bun, de tot ce iubești și te face fericită.
Conturile în lei: Cod IBAN: RO37BRDE340SV02873473400 (Corjîn Elvira), Cod IBAN: RO10BRDE340SV5256711340. Putem, împreună, să ajutăm un om minunat să viseze cu adevărat la viață.
O să redau un text după un fragment din scrisoarea scriitorului columbian Gabriel Garcia Marquez, laureat al Premiului Nobel, care a murit de leucemie, în anul 2014, rânduri în care se regăsește atât de mult educatoarea Elvira Corjîn, dar nu numai ea. Toți cei care au „gustat” din suferință. Toți cei care mai au timp să schimbe ceva în viața lor. Mai au timp să iubească, să ajute, să spere, să creadă în șansa lor…
„Dacă Dumnezeu… ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o păpușă de cârpă și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică.
Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult, de-abia acum înțeleg că pentru fiecare minut în care închidem ochii pierdem șaizeci de secunde de lumină.
Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc, aș rămâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi.
Aș asculta în timp ce alții ar vorbi și, Doamne, cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată!
Dacă Dumnezeu… m-ar mai omeni cu o fărâmă de viață, m-ar împinge pe la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci și sufletul.
Doamne, dacă eu aș avea o inimă, mi-aș scrie ura pe un cub de gheață și aș aștepta ca soarele să-l topească.
Aș picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh, un poem de Benedetti și o serenadă de Serrat, pe care aș oferi-o Lunii.
Aș uda trandafirii cu lacrimile mele, ca să pot simți durerea spinilor și sărutul de culoarea cărnii al petalelor proaspete.
Doamne, dacă aș putea primi o fărâmă de viață…
N-aș lăsa să treacă nici măcar o zi fără să le spun oamenilor ce iubesc, că îi iubesc. Aș convinge fiecare femeie și fiecare bărbat că la ei țin cel mai mult și aș trăi îndrăgostită de iubire.
Bărbaților le-aș dovedi cât de mult greșesc atunci când cred că nu trebuie să se mai îndrăgostească atunci când îmbătrânesc, fără să știe că ei îmbătrânesc tocmai pentru că încetează a se mai îndrăgosti.
Unui copil i-aș face cadou o pereche de aripi, dar l-aș lăsa să învețe singur a zbura.
Pe cei bătrâni (pe cei vechi de zile, aș spune) i-aș învăța că moartea nu vine odată cu vârsta, ci odată cu uitarea. În fond, și eu am învățat de la oameni atâtea lucruri…
Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte, fără să știe că adevărata fericire este felul în care urci pantele abrupte spre vârf.
Am învățat că ori de câte ori un nou-născut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima oară, degetul mare al mamei sale, îl ține strâns pentru totdeauna.
Am învățat că doar un om are dreptul să se mire când vede un om căzut, dar de fapt ar trebui să întindă mâna să-l ajute să se ridice.
Sunt o mulțime de alte lucruri pe care aș putea să le învăț încă de la voi, deși, realmente, multe nu îmi vor mai servi la nimic, fiindcă atunci când mă vor pune la … păstrare în «copârșeu», eu voi fi murit deja… Dacă…”