La Colegiul Tehnic „Petru Mușat“ Suceava a avut loc sâmbătă, 14 aprilie, Concursul județean de limba franceză „La Dictée lavalloise”, aflat la a VII-a ediție, eveniment care a marcat încheierea Zilelor Francofoniei. Din dorința de a promova valorile culturale ale spațiului francofon, din respectul față de unitatea în diversitate, față de multiculturalitate, dar mai ales de a motiva elevii sǎ redescopere limba francezǎ, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava și Inspectoratul Școlar al Județului Suceava și-au propus să ofere elevilor claselor a IX-a, a X-a, a XI-a care studiază limba franceză șansa de a dovedi atașamentul lor față de aceste valori.
80 de elevi din 13 licee sucevene
Și în acest an, sub atenta coordonare a profesoarei Daniela Sandu și cu sprijinul directorului liceului, prof. dr. Maria Teodoreanu, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” a găzduit acest concurs de prestigiu la care au participat 80 de elevi din 13 licee ale județului Suceava. Textul literar propus de orașul Lovech pentru Concursul „La Dictée lavalloise” a fost un extras din romanul „Sous le joug”, al autorului bulgar Ivan Vazov. Acesta a fost prezentat în contextul culturii și civilizației francofone, elevii și profesorii fiind încurajați să participe la discuții libere pe tema spațiului francofon, în special cel din Bulgaria. Coordonatoarea concursului, profesor Daniela Sandu, a declarat că activitatea „La Dictée lavalloise” nu reprezintă doar un concurs. Elevii suceveni au avut prilejul să schimbe păreri asupra performanțelor ortografice, a dificultăților de ortografie ale tuturor participanților.
Premiere
Premiile acestei ediții a Concursului județean de limba franceză „La Dictée lavalloise” au fost pe măsura eforturilor depuse de candidați: clasa a IX-a: Ilaș Armand Viorel, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, premiul I, Mușilă Mihaela, Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, premiul II, Saghin Iuliana Roxana, Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni, premiul III, Prepeliță Valeria, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, mențiunea I, Nichitoi Maria, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, mențiunea II, Buletic Georgiana, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, mențiunea III, Corduneanu Lavinia, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, premiu special; pentru clasa a X-a: Luca Ștefania Denisa, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, premiul I, Mălăncrăveanu Maria-Elisabeta, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, premiul II, Apostol Otilia, Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, premiul III, Ghiorghiasa Paula-Lorena, Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, mențiunea I, Haidamac Ana Maria Daniela, Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni – Suceava, mențiunea II, Danalache Bianca Georgiana, Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni, mențiunea III, Galan Raluca Gabriela, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, premiu special; pentru clasa a XI-a: Doboș Alina, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, premiul I, Vișanu Marina, Colegiul Tehnic „Petru Mușat ”, premiul II, Starosta Mihaela, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, premiul III, Barbaros Adrian, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, mențiunea I, Zbranca Georgiana, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, mențiune II, Colțuneac Denisa Raluca, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, mențiune III, Tanasă Sabina, Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni, premiu special.