Neatenție

Accident cu cinci răniți după ce un șofer a evitat coliziunea cu o mașină care s-a oprit brusc



Accidentul s-a produs pe drumul european 85
Accidentul s-a produs pe drumul european 85

Cinci persoane, printre care și o minoră în vârstă de 14 ani, au fost rănite după ce două autovehicule s-au ciocnit sâmbătă după-amiază în apropiere de Fântâna Mare. Accidentul s-a produs pe drumul european E85, între Fălticeni și Vadu Moldovei, în jurul orei 15.00.
În acel moment, Petru Pavel, de 58 de ani, din Fălticeni, aflat la volanul unui autoturism marca Audi, a observat că autovehiculul din fața sa, marca Opel, condus de Marius-Vasilică Tofan, de 25 de ani, din Fântâna Mare, a oprit brusc pentru a vira la stânga. Pentru a evita impactul, șoferul din Audi a tras de volan și a intrat pe contrasens, unde a lovit au alt autovehicul, tot marca Opel, condus de Marius-Constantin Chiriac, din Vaslui, mașină care circula regulamentar.
Impactul a fost serios, iar cinci persoane au fost rănite, două din mașina Opel lovită și trei din autovehiculul marca Audi care a intrat pe contrasens. Printre răniți s-a numărat și o fată de 14 ani din Fălticeni, dar și tatăl acesteia, în vârstă de 38 de ani, ambii din Fălticeni. Dacă tatăl a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, pentru fiică a fost nevoie de transferul la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Tot aici a ajuns și o femeie din Bârlad, aflată în mașina care circula regulamentar și care a fost lovită în accident.
Toți cei trei șoferi implicați în accident au fost testați cu etilotestul, dar rezultatul a fost zero.
Din primele verificări, principala vină pentru producerea accidentului îi aparține lui Petru Pavel, care nu a păstrat o distanță suficientă în mers, dar o parte din responsabilitate îi aparține și lui Marius-Vasilică Tofan, care a oprit autoturismul pentru a efectua virajul la stânga cu încălcarea marcajului longitudinal continuu.
Cercetările în acest dosar sunt în plină derulare și abia la final se va stabili cu exactitate cui aparține vina pentru accident și cine va fi tras la răspundere.



Recomandări