Evenimente

Târg handmade, ateliere de creație pentru copii și concert pascal, la Iulius Mall

De vineri până duminică, în perioada 13 – 15 aprilie, parterul Iulius Mall Suceava găzduiește o nouă întâlnire a artizanilor cu imaginație. Târgul handmade le propune vizitatorilor o varietate de articole, pentru a da un plus de personalitate garderobei sau locuinței. Bijuterii felurite, tablouri, cutii pictate manual, papioane, eșarfe, articole vestimentare, accesorii pentru păr, decorațiuni și multe alte obiecte lucrate manual pot fi alegeri inspirate pentru cei care apreciază unicitatea. Sâmbătă este din nou o zi creativă pentru copii. Cei mici sunt așteptați de la orele 14.00 și 15.00 la noi ateliere în care să își pună în valoare îndemânarea. De această dată, în ton cu peisajul de afară, prichindeii vor realiza copaci din lemn decorați cu flori. Materialele necesare sunt oferite de Iulius Mall Suceava, iar la final, operele artistice vor putea da culoare propriilor spații de joacă. Participarea este gratuită, iar înscrierile se pot face la Centrul Info, în ziua desfășurării atelierelor.
Interpreta Paula Seling și Filarmonica Botoșani, în concert la Suceava
Duminică, de la ora 19.00, melomanii sunt așteptați la etajul mallului, pentru a se delecta cu un „Concert Pascal”. Spectacolul este cadoul pregătit de Iulius Mall Suceava pentru clienții săi și este susțint de Orchestra Filarmonicii de Stat Botoșani. Evenimentul va beneficia și de prezența unui invitat pe măsură, interpreta Paula Seling. Timp de aproximativ o oră și jumătate, publicul va avea prilejul de a asculta partiturile interpretate de instrumentiștii Filarmonicii, sub bagheta dirijorului Daniel Manasi, dar și melodii din repertoriul îndrăgitei interprete.

Recomandări

Peste 50 de artiști urcă pe scenă la Iulius Mall Suceava pentru un concert caritabil: Direcția 5 și Nicolae Furdui Iancu, printre invitați

Târg de jucării cu scop caritabil, organizat de Fundația umanitară „Sânge pentru România” și Iulius Mall Suceava

Planetariul gonflabil „a aterizat” la Iulius Mall Suceava. Călătorii fascinante pline de culoare și dinamism, prin spațiu și timp

Parcul de la Iulius Mall Suceava își întâmpină oaspeții cu peste 180 de arbori, vegetație matură, gazon și multiple facilități pentru public