Prima etapă a procesului de acreditare, respectiv cea de verificare a documentelor înregistrate și depuse, a fost trecută cu bine de Spitalul Municipal “Sf. Doctori Cosma și Damian” din Rădăuți.
Managerul spitalului, Traian Andronachi, a prezentat scrisoarea trimisă de președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), secretarul de stat Vasile Cepoi, Consiliului Local și primarului de Rădăuți, Nistor Tătar, prin care este comunicat punctajul cu care a fost promovată prima etapă din cadrul procesului de acreditare: 95,74 puncte. Managerul Andronachi a explicat că în prima etapă, denumită previzită, ANMCS verifică documentele înregistrate și depuse de spital, în a doua etapă are loc vizita propriu-zisă a comisiei de evaluare în vederea acreditării și ultima este etapa post-vizită.
În perioada următoare spitalul rădăuțean se pregătește pentru vizita comisiei de evaluare, practic cel mai important moment, care ar putea avea loc în perioada 4-15 iunie a.c..
Traian Andronachi a spus că a fost plăcut surprins de aprecierea transmisă de șeful ANMCS pentru preocuparea arătată de administrația locală și de spital în vederea acreditării și a menționat că „probabil spitalul din Rădăuți este singura unitate spitalicească din zonă care a obținut punctaj maxim, de sută la sută, la indicatorul Monitorizarea și gestionarea riscurilor”.
Spitalul Municipal Rădăuți a fost acreditat în anul 2013, fiind clasificat în categoria spitalelor cu nivel de competență IV. Acreditarea spitalelor este valabilă cinci ani și reprezintă o condiție obligatorie pentru încheierea contractelor cu Casa de Asigurări de Sănătate.