Rezultate

Două medalii de argint pentru Suceava, la Olimpiada Națională de Informatică – gimnaziu

Paul Burcă și Eduard Dumitrescul, alături de prof. Liviu Pînzaru (mijloc)

Elevii Paul Burcă (de la Școala Gimnazială Nr. 1 Vatra Dornei și Clubul Copiilor Vatra Dornei) și Eduard Valentin Dumitrescul (de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și Palatul Copiilor Suceava) au obținut medalie de argint în cadrul Olimpiadei Naționale de Informatică – gimnaziu, din perioada 3-7 aprilie, de la Târgu Jiu. De asemenea, Eduard Valentin a reușit și calificarea în lotul național lărgit de juniori, în urma probei de baraj.
Paul Burcă, din clasa a VII-a, este pregătit de Suzana Șestac și Paul Bereholschi, iar Eduard Valentin Dumitrescul, din clasa a VIII-a, este pregătit de prof. Daniela Marcu și Liviu Pînzaru.
În competiția națională au participat șapte elevi suceveni: Andreea Țebrean (Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, Palatul Copiilor Suceava), Valentin Ioan Munteanu (Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”, Centrul de Excelență de la Colegiul „Spiru Haret”), Ștefan Domunco (Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava și Palatul Copiilor Suceava), Bogdan Mocrei (Școala Gimnaziala Nr. 3 Suceava, Palatul Copiilor Suceava),Marian Nicolay Ionescu (Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”).
Lotul județean a fost însoțit de prof. Liviu Vasile Pînzaru .

Două medalii de argint pentru Suceava, la Olimpiada Națională de Informatică - gimnaziu
Două medalii de argint pentru Suceava, la Olimpiada Națională de Informatică - gimnaziu
Două medalii de argint pentru Suceava, la Olimpiada Națională de Informatică - gimnaziu
Două medalii de argint pentru Suceava, la Olimpiada Națională de Informatică - gimnaziu
Două medalii de argint pentru Suceava, la Olimpiada Națională de Informatică - gimnaziu
Două medalii de argint pentru Suceava, la Olimpiada Națională de Informatică - gimnaziu
Paul Burcă și Eduard Dumitrescul, alături de prof. Liviu Pînzaru (mijloc)
Paul Burcă și Eduard Dumitrescul, alături de prof. Liviu Pînzaru (mijloc)

Recomandări

Gala Laureaților FITT Birlic și Draga Film Fest. Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Suceava a fost reprezentată cu succes la Olimpiada de Creativitate Științifică și Inovare Digitală

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire