La finele săptămânii trecute, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), a avut loc Adunarea de reînființare a filialei județene Suceava a Societății de Științe Istorice din România și au fost organizate alegerile pentru desemnarea conducerii filialei. Menționăm că la nivelul zonei Rădăuți funcționează o filială condusă de prof. Ionel Mitrofan, cadru didactic la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Rădăuți.
În cadrul întâlnirii, prof. Anișor Vasiliu, inspector de istorie în cadrul Inspectoratului Școlar Suceava, a transmis cuvântul de salut al prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, președintele Societății de Științe Istorice din România.
„Societatea de Științe Istorice din România, care este cea mai cuprinzătoare asociație profesională din domeniul istoriei, cuprinzând deopotrivă profesori din învățământul gimnazial și liceal, cercetători, profesori universitari, arhiviști, muzeografi, studenți și alți iubitori ai istoriei, salută inițiativa colegilor suceveni de a reînființa filiala SȘIR de la Suceava și de a reînnoda o tradiție care a fost foarte bogată în trecut. Sunt convins de faptul că atât prin eforturi proprii, cât și în cooperare cu filiala deja existentă de la Rădăuți, colegii suceveni vor putea contribui semnificativ la îmbogățirea cunoașterii istorice, atât în ceea ce privește Bucovina, cât și în ceea ce privește ansamblul istoriei naționale și universale”, a transmis președintele Societății.
Pe baza propunerilor formulate, în urma votului exprimat de participanți, președinte a fost ales prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV, vicepreședinte – prof. Anișor Vasiliu, inspector istorie, secretar-trezorier: Valentin Niga Buda – Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava. Biroul (Consiliul) de conducere este alcătuit din conf. univ. dr. Florin Pintescu – USV, prof. Liliana Bilan – Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, prof. dr. Radion Palaghia – Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, prof. Mircea Strugariu – Școala Gimnazială „Petru Comarnescu” Gura Humorului, prof. Ciprian Vrînceanu – Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei.
Simpozion național
Reînființarea filialei județene a fost precedată de prima ediție a Simpozionului Național „Probleme metodico-științifice în învățământul istoric gimnazial și liceal. Unirea Basarabiei cu România”. Organizat de Facultatea de Istorie și Geografie, bucurându-se de participarea a circa 60 de cadre didactice din învățământul preuniversitar, simpozionul a fost deschis de prof. univ. dr. Ștefan Purici și prof. Anișor Vasiliu. În fața profesorilor de istorie din întreg județul Suceava au susținut comunicări: Florin Pintescu, Rodica Cozaciuc – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, Ștefan Purici, Ciprian Vrînceanu – Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, Petrică Ciocan – Colegiul Național „Dragoș Vodă“ Câmpulung Moldovenesc, Marian Olaru – Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi“ Rădăuți, Didina Petrișor – Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Radion Palaghia – Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni.
Asociere
A fost reînființată filiala județeană a Societății de Științe Istorice din România
