Consilierii județeni PSD Dan Ioan Cușnir și Brîndușel Nichitean i-au acordat șefului administrației județene, liberalul Gheorghe Flutur, o notă „aproape maximă” pentru promovarea județului și a activității Consiliului Județean, însă au precizat că nu aceeași notă se poate acorda și la capitolul realizări. Afirmațiile celor doi social-democrați au fost făcute după prezentarea de către Gheorghe Flutur a raportului cu privire la modul de îndeplinire a atribuțiilor proprii și a hotărârilor Consiliului Județean Suceava în anul 2017. Primul care a luat cuvântul a fost Brîndușel Nichitean, care a precizat că din punctul său de vedere acest raport se referă și la activitatea președintelui instituției. „La acest lucru vreau să mă refer în două etape. La imagine și propuneri stați foarte bine și vă dau o notă de 9 plus. Nu vă dau zece pentru că în ultimul timp ați lăsat-o mai moale. În al doilea rând e problema realizărilor. Deci stăm rău la capitolul realizări. Aici v-aș da minus minus șase, la extrema limită. Dacă facem raportări la cele două note, sunteți cu notă de trecere. Ceea ce arată că dumneavoastră, împreună cu noi, ar trebui să vă axați mai mult pe realizări”, a spus Nichitean. El a subliniat că reprezentanții PSD din deliberativul județean sunt dispuși să îl ajute pe Gheorghe Flutur pentru a îmbunătăți realizările instituției.
Pe de altă parte, Dan Ioan Cușnir a precizat că la aceleași aspecte vrea să facă referire și el, respectiv la promovare și la realizările concrete. „La cum promovați Consiliul Județean și Bucovina sunteți spre nota maximă. Zece nu există. Perfecțiunea nu există, dar sunteți spre nota maximă. În schimb vreau fac referire la realizări. Și vreau să dau un exemplu personal de unitate și am să mă declar solidar cu dumneavoastră în asumarea unor nerealizări. Și aici aș vrea să nu dăm vina doar pe Guvern pe nerealizări. Pentru că sunt niște nerealizări care țin doar de noi, de Consiliul Județean Suceava”, a arătat Cușnir. El a făcut referire la o serie de promisiuni făcute de Gheorghe Flutur încă din 2016 cu privire la o serie de investiții despre care a spus că ar fi trebuit finalizate în Anul Centenar. Dan Cușnir a amintit de Sala Bucovina din Palatul Administrativ, de extinderea Ambulatoriului de la Spitalul Județean, de drumul Mănăstirea Humorului – Sucevița, extinderea terminalului de la Aeroportul Suceava, de punerea în funcțiune a depozitelor ecologice de deșeuri de la Moara și Pojorâta, „despre care nu știm încă ce se va întâmpla”, dar și de parcul industrial din orașul Siret, „care este realizat, dar nu este funcțional”.
Flutur a subliniat că toate proiectele amintite de opoziție sunt în curs de realizare
În ceea ce-l privește pe Gheorghe Flutur, acesta i-a răspuns pentru început lui Brîndușel Nichitean, precizând că CJ Suceava a făcut tot ceea ce a depins de această instituție pentru proiectele promovate. Flutur a spus că toți consilierii trebuie să fie mândri de faptul că nu au existat întârzieri la plata salariilor către angajați sau de faptul că pentru anul acesta au aprobat un buget din care o treime din sumă este alocată investițiilor. El a subliniat că anul trecut a fost un an în care au fost pregătite proiectele de investiții, care se vor materializa în acest an.
Făcând referire și la afirmațiile lui Dan Cușnir, președintele PNL al Consiliului Județean a spus că în primul rând „ar trebui să se vadă întregul”, subliniind faptul că toate proiectele amintite de acesta au fost începute. Flutur a precizat că în condițiile în care Guvernul nu a aprobat proiectul PNDL pentru Sala Unirii, investiția va fi realizată din bugetul județului, fiind începute procedurile în acest sens. De asemenea, el a făcut referire și la modernizarea Spitalului Județean, explicând că CJ Suceava alocă aproape 60% din suma de opt milioane de euro pentru lucrările care au început deja la această unitate, printre care se numără și cele pentru extinderea ambulatoriului. Gheorghe Flutur a arătat că și pentru drumul de la Mănăstirea Humorului la Sucevița au fost alocați bani pentru scoaterea din fondul forestier a terenului pe care urmează să fie realizate lucrările.
„Vreau să citiți până la capăt. Nu că ați promis și nu ați făcut. Da, în Anul Centenar unele le-am demarat, unele le inaugurăm și uitați-vă că sunt lucruri pe care nu le-am promis și le-am făcut. Tot ce ați citit acolo sunt obiective care într-o formă sau alta sunt în etape de realizare”, a precizat Flutur. El a mulțumit pentru aceste provocări, pentru că „mă obligați să pun cărțile pe masă”, adăugând că atunci când vine vorba de realizări „vorbesc alții despre noi, ne iau ca modele câteodată, și te doare sufletul că te recunoaște străinul și la tine acasă nu ești recunoscut”. El a mai precizat că în județ sunt realizări, subliniind că una dintre acestea poate fi chiar și normalitatea din timpul ședințelor Consiliului Județean Suceava.
Evaluare
Consilierii PSD Cușnir și Nichitean i-au acordat lui Flutur o notă „aproape de maxim” pentru promovarea județului
