Cea de-a X-a ediție

Proiecte incitante și o participare record la ”Porți Deschise ASSIST Software” 2018

Prezentarea oportunităților oferite de ASSIST
Prezentarea oportunităților oferite de ASSIST

Studenți interesați să-și dezvolte o carieră în IT în cadrul uneia dintre cele mai valoroase companii din Suceava, pasionați de acest domeniu aflat în proces continuu de creștere și dezvoltare, au participat la cea de-a X-a ediție a evenimentului ”Porți Deschise ASSIST Software”, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV).
Prezența a fost numeroasă, studenții fiind atrași atât de renumele companiei, cât și de oportunitățile privind debutul în carieră pe care ASSIST le oferă, de stagiile de practică sau pur și simplu pentru a interacționa cu profesioniști din domeniu, pentru a înțelege ce înseamnă activitatea de zi cu zi a unui developer sau a unui tester.
Iar cei care au ales că viziteze standurile ASSIST din corpul E al USV nu au fost dezamăgiți.
Cei de la ASSIST Software le-au prezentat acestora o serie de proiecte dezvoltate de companie și i-au invitat pe studenți să cunoască îndeaproape dispozitive inedite dezvoltate pentru companii cu renume mondial.
Totodată, studenții au aflat poveștile din spatele proiectelor ce aduc în prim-plan tehnologii de ultimă oră, care este drumul de la o simplă idee, de la un concept creativ, la produsul finit, și ce înseamnă pentru ASSIST cultura organizațională.
Potrivit reprezentanților ASSIST, la eveniment au fost peste 400 de participanți, atât cadre universitare, cât și studenți din domeniul IT.
„Acest eveniment a crescut tot mai mult de la an la an. Acest lucru se datorează, în mod special, generațiilor de studenți tot mai curioase, mai dornice să descopere cât mai multe din domeniul IT, dar cu siguranță și sprijinului pe care îl avem din partea USV. Întotdeauna am găsit aici o echipă de oameni foarte devotați, oameni care își doresc să investească în viitorul tinerilor”, a menționat Cătălina Micliuc, marketing specialist.
Aceasta a mai menționat că formatul ediției din acest an a „ASSIST Open Doors” implică două acțiuni în paralel: prezentări de proiecte în holul din Corpul E, pe de o parte, și expuneri în Aulă, de cealaltă parte, unde cei de la ASSIST au oferit studenților sfaturi pentru a începe o carieră în IT, cum pot să se alăture echipei ASSIST, care sunt oportunitățile unui internship etc.
ASSIST Software a pregătit și în acest an o tombolă specială pentru studenții care participă la eveniment, premiul cel mare – o Consolă SONY PlayStation 4 Slim – fiind câștigat de Costel Moșneguțu, din anul II, specializarea Automatică și informatică aplicată.
Proiecte dezvoltate de ASSIST
Reprezentanții ASSIST au adus în fața studenților proiecte atractive, din domenii variate.
Marian Pînzariu lucrează în prezent în cadrul companiei, acesta absolvind Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor în urmă cu patru ani și jumătate.
La evenimentul de ieri le-a vorbit studenților despre un simulator folosit, în prezent, în domeniul militar în vederea instruirii personalului în manevrarea unor echipamente militare.
„Ca să facem o analogie, este ca un joc video, cu interfață 3D, așa cum sunt majoritatea jocurilor moderne, doar că este adaptat pentru simularea unor operațiuni militare. Este o simulare foarte realistă a echipamentelor militare, a proceselor care se întâmplă în realitate”, a explicat Marian.
Pe de altă parte, colegul său Andrei Bărăscu, tot absolvent al USV, le-a prezentat studenților un dispozitiv care se adresează iubitorilor de mișcare și ai sportului pe două roți, în mod special.
Practic, unei biciclete clasice îi este atașat un dispozitiv, iar aceasta poate fi folosită în interiorul locuinței, pe timp de iarnă sau când vremea este nefavorabilă plimbărilor afară.
”Bicicleta are un smart trainer, un dispozitiv cu mai mulți senzori (de cadență, de putere etc.) cu ajutorul cărora putem vedea date ale efortului nostru (puterea, rotații pe minut, distanța, viteza, caloriile consumate)”, a menționat Andrei, completând că dispozitivul poate fi cumpărat, prețurile pornind de la 200 de dolari.
Un proiect la fel de atractiv, care a stârnit curiozitatea participanților și care a atras zeci de studenți, a fost cel prezentat de Cornel Avasiloaei.
”Proiectul este format din câteva controlere. În primul rând, controlerul Vera, care se poate conecta la mai multe tipuri de senzori wireless, care pot fi programați să reacționeze în funcție de cum are nevoie utilizatorul. Pentru astăzi, am pregătit un ansamblu care folosește și Amazon Echo, prin intermediul căruia putem da comenzi vocale către controlerul Vera – să stingă un bec, să închidă un bec, să schimbăm culoarea becurilor etc.”, a explicat Cornel. Acesta a mai arătat că studenții USV au fost interesați de prezentarea de ieri, „internet of things” fiind un domeniu nou și foarte provocator al prezentului.
De cealaltă parte, studenții cu care am vorbit au mărturisit că au apreciat proiectele și ideile celor de la ASSIST, iar un stagiu de practică realizat în această companie este un bun început într-o carieră în IT.
Un stagiu eficient trebuie să se întindă pe minimum două-trei luni de zile
Gheorghe David, managerul ASSIST, le-a mulțumit celor de la USV pentru colaborare și sprijinul reciproc de-a lungul timpului.
La rândul său, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, rectorul interimar al USV, a felicitat ASSIST pentru evenimentul de ieri, menționând: ”Ceea ce am văzut este una dintre cele mai frumoase prezentări și am văzut multe altele atât în țară, cât și în străinătate. ASSIST se ridică la cel mai înalt nivel internațional nu doar prin activitatea sa, dar și din punct de vedere al marketingului și prezentării”.
Acesta a mai adus în discuție nevoia efectuării de stagii de practică serioase de către studenți, subliniind că „dacă studenții nu participă în stagii de practică și dacă acestea nu vor fi făcute cu simț de răspundere, nivelul lor, la final, nu poate fi comparat cu al unui student din afară”.
”Americanii fac stagii de practică de trei luni de zile în anii II și III. Dacă în anul II pot spune că nivelul studenților noștri este mai ridicat decât cel al studenților pe care i-am avut în Statele Unite, din anul III acest avantaj se pierde, și asta doar din cauza modului în care se face practică”, a mai spus Mihai Dimian.
Prof. univ. dr. ing. Adrian Graur a accentuat ideea lansată de Dimian, adăugând că „este o tristețe că după dezbateri care în România au demarat în 2005 nu avem nici acum un stagiu de practică serios, care în vestul Europei se întinde pe durata unui semestru. Pentru ca eficiența stagiului să fie la nivelul scontat trebuie să se întindă pe minimum două-trei luni de zile”.

Bicicleta pe care o putem folosi la domiciliu, în zilele ploioase
Bicicleta pe care o putem folosi la domiciliu, în zilele ploioase
Adrian Graur: "Un stagiu eficient trebuie să se întindă pe minimum două - trei luni de zile"
Adrian Graur: "Un stagiu eficient trebuie să se întindă pe minimum două - trei luni de zile"
Reprezentanții ASSIST au adus în fața studenților proiecte atractive, din domenii variate
Reprezentanții ASSIST au adus în fața studenților proiecte atractive, din domenii variate
Porți deschise ASSIST, la a X-a ediție
Porți deschise ASSIST, la a X-a ediție
Proiecte incitante și o participare record la ”Porți Deschise ASSIST Software” 2018
Proiecte incitante și o participare record la ”Porți Deschise ASSIST Software” 2018
Prezentarea oportunităților oferite de ASSIST
Prezentarea oportunităților oferite de ASSIST

Recomandări

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro