Cultural

Proiectul „10 pentru folclor” a depășit granițele județului



Măriuca Verdeș, coordonatoarea proiectului pe județul Maramureș, și Mihaela Bârsan, inițiatoarea proiectului "10 pentru folclor"
Măriuca Verdeș, coordonatoarea proiectului pe județul Maramureș, și Mihaela Bârsan, inițiatoarea proiectului "10 pentru folclor"

Proiectul „10 pentru folclor”, care are ca scop introducerea folclorului ca obiect de studiu opțional în școli, a depășit granițele județului Suceava. Opționalul de folclor este susținut și în județul Maramureș, unde au avut loc, săptămâna trecută, mai multe întâlniri – spectacol, pe parcursul a cinci zile, în zece localități. După succesul proiectului „10 pentru folclor”, ediția a III-a, care s-a desfășurat, în perioada 12-16 februarie, în localitățile Suceava, Rădăuți, Cajvana, Broșteni, Rădășeni, Hănțești, Arbore, Baia, Slatina și Dorna Arini, proiect la care au fost invitați și membrii Ansamblului Folcloric „Călineștenii Țării Maramureșului”, împreună cu Măriuca Verdeș, o tânără interpretă de folclor foarte talentată și dedicată promovării folclorului în rândul copiilor, au urmat pașii către implementarea proiectului folcloric în Maramureș.
Concertul „Pricesne și cântece religioase”, la care au participat interpreți de muzică populară din Maramureș, alături de grupuri vocale, dar și invitați din județul Suceava, a fost susținut în mai multe localități maramureșene, precum Călinești, Sighetu Marmației, Strâmtura, Bârsana, Desești, Giulești, Bogdan Vodă, Șieu, Văleni, Vișeul de Sus. Coordonatoarea proiectului „10 pentru folclor” în Maramureș este artista Măriuca Verdeș, „o voce educată în spiritul respectului pentru folclor, pentru tradițiile populare autentice”.
Înfrățire
La întâlnirile folclorice au participat Vasile Moldovan, prefectul județului Maramureș, Delia Suiogan, prodecan al Facultății de Litere din Baia Mare, prof. univ. dr. Mihai Dăncuș și primarii localităților în care a poposit caravana folclorului. Acestora li s-au alăturat șase membri suceveni ai echipei „10 pentru folclor”: Mihaela Bârsan, inițiatoarea proiectului „10 pentru folclor”, profesorul Giani Leonte, președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, profesoara Loredana Ceică, reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Iulian Florea, preotul paroh al Bisericii „Sf. Dumitru” din municipiul Suceava, Alexandru Brădățan, interpret de muzică populară, Angelica Flutur, interpret de muzică populară. „Am venit să ne cunoaștem înaintașii și, totodată, să punem bazele proiectului care sper să devină unul național, prin translatarea lui aici. Ne onorează felul în care ne-ați primit și am convingerea că, împreună, vom reuși să ducem folclorul în cât mai multe școli din Maramureș”, a spus inițiatoarea proiectului „10 pentru folclor”, Mihaela Bârsan. Profesorul Giani Leonte a adăugat că acum avem nevoie mai mult ca oricând de acest proiect, în contextul globalizării. „Prea ușor renunțăm la tradițiile noastre și adoptăm altele, care nu au nimic în comun cu neamul nostru. De aceea, trebuie să ne unim eforturile pentru a transmite pe mai departe aceste tradiții în rândul copiilor noștri”, a concluzionat profesorul Leonte.


Ansamblul Folcloric „Călineștenii Țării Maramureșului”
Ansamblul Folcloric „Călineștenii Țării Maramureșului”
Măriuca Verdeș, coordonatoarea proiectului pe județul Maramureș, și Mihaela Bârsan, inițiatoarea proiectului "10 pentru folclor"
Măriuca Verdeș, coordonatoarea proiectului pe județul Maramureș, și Mihaela Bârsan, inițiatoarea proiectului "10 pentru folclor"


Recomandări

„Spartachiada profesorilor”, ediția a XIII-a, la Suceava, competiție sportivă cu sute de participanți din mai multe județe ale țării, dar și din Republica Moldova și Ucraina

Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia
Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia