Steagul județului Bistrița-Năsăud pe care este înscris cel mai însemnat cuvânt al românilor, Unire, purtat de bistrițeanul Francisc Antal, a poposit în ziua de 15 martie în Catedrala „Sfânta Treime” din municipiul Vatra Dornei. Preotul paroh al așezământului, părintele Mihai Valică, care odată cu viața închinată lui Dumnezeu face dovada celor mai curate și înălțătoare fapte de demnitate națională la toate evenimentele urbei, a dorit să întărească credința în Unire a membrilor delegației, evidențiind în cuvântul rostit că ardoarea cu care se dorește Unirea este de fapt dorința Bunului Dumnezeu.
„Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți cei care, prin acțiunile lor hotărâte, fac din revenirea Basarbiei în fruntariile firești ale României sensul existenței lor pământești! Să le fim aproape și noi, în fapte, cuget și-n simțiri!”, a fost îndemnul către cei care poartă Steagul Unirii, începând din ziua de 17 martie 2018, de la Vatra Dornei la Iași și mai departe la Chișinău.
„Românii și secuii din inima munților Rodnei nu vor uita niciodată că la 1 Decembrie 1918, Proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatului României a fost citită de bistrițeanul Iuliu Hossu. Urmașii lor de astăzi, mai hotărâți și îndârjiți, coordonați de profesorul Florin Ioan Bojor, au lăsat deoparte gesturile, pe care nu le mai consideră decât o infinită lamentare, și strigă din răsputeri că doresc ca Basarabia să revină acasă.
Pentru a nu se mai încerca falsificarea istorie, 12 bistrițeni vrednici din comuna Parva au imortalizat dorința, îndrăzneala și determinarea lor pentru Unire printr-o Declarație scrisă.
Puteți face dovada acestor virtuți alăturându-vă ștafetei care poartă Steagul Unirii, începând din ziua de 17 martie 2018, de la Vatra Dornei, iar marți, 20 martie, la statuia lui Ștefan cel Mare din capitala culturală a Moldovei.
Ne bucurăm că un om minunat, părintele Mihai Valică, nu a rămas impasibil la dorința Biroului Executiv al Filialei Suceava „Plăieșii” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” de a înființa o subfilială la Vatra Dornei și a acceptat să contribuie la cristalizarea acestei organizații patriotice și în Țara Dornelor”, ne-a spus col. (r) Constantin Crăciun, secretar executiv al Filialei Județene Suceava a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”.
Bistrițeanul Ionuț Gabriel Pop a preluat Ștafeta Steagului Unirii de la Catadrala „Sfânta Treime” din Vatra Dornei spre a o duce la Gura Humorului.Ionuț Gabriel Pop a fost un exemplu de curaj și patriotism, Ștafeta Steagului Unirii ajungând sâmbătă, pe o vreme nu tocmai prielnică mersului pe jos, în Câmpulung Moldovenesc. Așa cum am aflat de la prof. Florin I. Bojor,vremea a fost nepotrivită mersului pe jos pe marginea drumului, din cauza ninsorii viscolite, iar vizibilitatea redusă punea în pericol și siguranța lui Ionuț Gabriel Pop. La Câmpulung, Steagul Unirii a fost predat patrioților de la CFR pentru a-l duce la Suceava, astfel încât, pe 20 martie, acesta să fluture la statuia lui Ștefan cel Marede la Iași.
Credința în Unire, întărită de părintele Mihai Valică din Vatra Dornei
