14 elevi ai Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava luptă în cea mai mare competiție de robotică și tehnologie din România, First Tech Challenge, un proiect unic, care aduce la start peste 1.000 de liceeni din întreaga țară. Aceștia vor încerca să demonstreze că au proiectat și construit un robot complex, capabil să îndeplinească mai multe misiuni.
Etapa națională a competiției va avea loc în perioada 23 – 25 martie, la București, cele mai bune proiecte urmând să reprezinte România la Campionatul Mondial de Robotică din SUA, Detroit.
Cei 14 adolescenți suceveni au început construcția dispozitivului în luna decembrie a anului trecut. Au proiectat și construit un robot, apoi au dezasamblat totul pentru a o lua de la capăt, însă nici unul dintre ei nu și-a pierdut nimic din entuziasmul care-i ghidează, din pasiunea pentru tehnologie și robotică, cunoaștere și inventică.
”În România este a doua ediție, iar numărul echipelor înscrise este de 90, față de anul trecut, când au fost 54 de echipe. Competiția nu a presupus faze eliminatorii, au fost doar patru etape regionale, însă amicale, la Cluj, Timișoara, Iași, București”, a menționat Dragoș Sălăgean, membru în echipa Circuit Dealerz.
Dragoș este, alături de Matei Barbă, membru cu experiență din echipă, cei doi participând și anul trecut în concurs, ajungând până la faza internațională din St. Louis, Statele Unite ale Americii.
Din componența echipei mai fac parte:Emanuel Munteanu, Andrei Blidu, Albert Tănase, Cătălin Stanciu, Victor Macovei (toți din clasa a X-a, de la mate – info engleză), Cristian Păduraru, Georgel Hlosciuc (clasa a X-a, mate-info intensiv), Vlad Andrei Cojocariu, Teodor Moroșan, Șerban Martin (clasa a X-a, mate-info), Adriano Jucan (clasa a XI-a, mate – info) și Andrei Moldovan (clasa a XI-a, științe ale naturii).
„De pe internet am învățat majoritatea lucrurilor, ne-am uitat foarte mult la tutoriale”
Construcția unui robot care să asculte de comenzile elevilor și să ducă la capăt cu bine misiuni diverse nu a fost lipsită de episoade cu mari bătăi de cap pentru adolescenți. Însă cel mai greu moment a fost, fără discuție, acela când și-au dau seama că robotul pe care-l construiseră inițial nu era suficient de performant și au hotărât să-l dezasambleze și să pornească din nou de la zero.
„Au fost momente și de cumpănă, probleme cu roțile, lucruri despre care credeam că vor funcționa și apoi au crăpat. Am fost puțin demoralizați când a trebuit să o luăm de la început, să refacem integral robotul”, a povestit Vlad Andrei Cojocariu.
La rândul său, Matei Barbă a menționat că pentru a face față unei astfel de provocări, membrii echipei au nevoie de cunoștințe de mecanică, programare, informatică, matematică, fizică, cunoștințe pentru crearea unui caiet tehnic etc., iar cele mai multe dintre acestea nu se învață la școală.
„Aproape nimic din ce folosim nu e în programa școlară. De pe internet am învățat majoritatea lucrurilor, ne-am uitat foarte mult la tutoriale. Dacă nu știam să facem ceva, pur și simplu căutam pe internet cum se face acel lucru”, a completat Dragoș Sălăgean.
Elevii sunt de părere că ar fi mult mai interesant și util ca la școală să învețe lucruri pe măsură ce lucrează la un proiect, în acest caz un robot, decât să învețe doar chestiuni teoretice. Aceștia mai spun că ar fi oportun ca în școli să fie introduse ore de robotică, pentru început măcar opționale, întrucât lumea se dezvoltă în direcția tehnologiei, iar cunoștințele din acest domeniu vor deveni o necesitate.
Echipa este coordonată de prof. Anca Greculeac, director adjunct al colegiului, elevii primind sprijin și din partea universitarului Remus Prodan, de la Universitatea „Ștefan cel Mare”.
Patru roboți intră în ring, unde au de îndeplinit mai multe misiuni
La faza națională, roboții echipelor vor intra într-o arenă de 16 metri pătrați, într-o întrecere cu roboții aparținând altor echipe. Aleatoriu, vor fi alcătuite echipe de câte doi roboți, în ring urmând să se confrunte câte două echipe simultan (patru roboți).
„Roboții vor avea de îndeplinit mai multe misiuni. În centrul arenei vor fi puse mai multe cuburi, iar robotul trebuie să le ia de acolo și să le plaseze într-un fel de dulap aflat în ring. Cine culege cele mai multe cuburi și le plasează corect primește cele mai multe puncte. O altă sarcină constă în ridicarea unei statuete galbene cu un braț lung al robotului și plasarea ei în afara arenei. Mai sunt două bile, una roșie și una albastră, iar robotul trebuie să lovească bila a cărei culoare nu corespunde echipei sale”, a explicat echipa.
Tinerii au mai menționat că sarcinile nu sunt extraordinar de dificile, însă acestea trebuie îndeplinite contratimp, având la dispoziție doar câteva minute pentru a putea finaliza toate cerințele.
Au improvizat jumătate dintr-o arenă într-o cameră de cămin a Colegiului „Petru Rareș”, cameră unde și-au stabilit cartierul general pentru a realiza proiectul.
De dimineață până seara târziu, în cei câțiva metri pătrați, permanent cineva lucrează la dispozitive, legături, mecanisme, componente, pentru a putea răspunde cu brio cerințelor concursului.
Elevii caută sponsori
Construcția unui astfel de robot presupune costuri foarte mari, iar din lipsă de fonduri, echipa suceveană a fost nevoită să facă mai multe compromisuri în ceea ce privește componentele.
Elevii au făcut un apel în rândul potențialilor sponsori de a sprijini proiectul și participarea lor în competiție.
„Față de alte echipe, fondurile noastre sunt mult mai limitate. Am făcut ceva improvizații din cauza lipsei banilor. Imprimanta 3D s-a stricat și ne-ar trebui una nouă, plus un dispozitiv cu care să putem tăia metale dure – CNC, plus multe altele. Orice sprijin este bine-venit pentru noi, este important”, au transmis liceenii.
Pentru sponsorizări, aceștia pot fi contactați la 074793182 sau circuit.dealerz@yahoo.com.
Nu în ultimul rând, elevii vor să mulțumească companiei ASSIST pentru sprijinul oferit în realizarea proiectului.