Înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul școlar următor va începe mâine, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, șise va face la fel ca în anii precedenți, în doua etape. În prima fază (8-26 martie) trebuie înscriși atât copiii ai căror părinți optează pentru școala de circumscripție, cât și cei care aleg o școală care nu se află în apropierea domiciliului lor.
Toți copiii ai căror părinți solicită înscrierea în clasa pregătitoare la școala de circumscripție vor fi înmatriculați la unitatea de învățământ solicitată. Pe locurile libere, se înscriu și ulterior se înmatriculează copiii care provin din alte circumscripții școlare.
În perioada menționată, părinții vor completa, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, o cerere-tip de înscriere. Validarea cererilor se face zilnic, în intervalul orar 8,00-18,00 (luni-vineri). Este singurul drum pe care părinții vor trebui să-l facă la școala vizată.
Următorul pas, pe 27 martie, constă în procesarea, de către comisia națională, a cererilor și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat acest lucru. În intervalul 27-28 martie, vor fi analizate cererilor părinților care solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora se face ținând cont de criteriile fiecărei școli.
7.112 copii sunt așteptați să fie înscriși în clasele pregătitoare care vor funcționa în anul școlar următor, 350 la număr.
La etapa a II-a de înscriere în învățământul primar participă doar cei care nu au fost cuprinși într-o unitate de învățământ după prima etapă. Depunerea cererilor de înscriere este programată în perioada 12 și 18 aprilie.
Înscrierea este obligatorie
Potrivit metodologiei, în clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2018, inclusiv. La solicitarea părinților, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2018, inclusiv, pot fi înscriși dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice arată că aceștia ar face față cu succes clasei pregătitoare. Aceste evaluări se efectuează de Centrul Județean Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Suceava în perioada 1-23 martie.
Fiecare unitate de învățământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligația să organizeze Ziua porților deschise în intervalul 1-12 martie. Cu acest prilej, părinții și copiii vor putea vizita spațiile școlare și vor putea discuta cu cadrele didactice.
Reamintim faptul că învățământul primar este obligatoriu și cuprinde clasa pregătitoare și clasele I-IV. Numărul de locuri alocate pentru clasa pregătitoare în învățământul de stat este mai mare sau egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învățământul primar, asigurându-se, astfel, școlarizarea tuturor copiilor.
Tel verde pentru părinții care au nelămuriri
Pentru orice părinte care are nelămuriri legate de înscrierea în învățământul primar va fi instituit un număr Tel Verde, gratuit – 0800816230 – care va fi disponibil până la data de 4 mai 2018.
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava a publicat pe site-ul instituției – www.isj.sv.edu.ro – la secțiunea ”Înscrierea în învățământul primar”, lista actualizată a circumscripțiilor școlare pentru înscrierea în clasa pregătitoare. Părinții interesați pot găsi informații privind numărul de clase pregătitoare, pentru anul școlar 2018-2019, organizate în cadrul fiecărei școli în parte, unitatea de învățământ la care sunt arondați și adresele unităților unde se desfășoară evaluarea psihosomatică.