Temperaturile foarte scăzute din ultima săptămână au răpus trei suceveni, care au murit din cauza șocului hipotermic. Bărbații au căzut de pe picioare și nu au mai reușit să se ridice, fiind găsiți înghețați. Consumul de alcool a avut și acesta un rol important în producerea nenorocirilor.
Primul deces în care s-a confirmat drept cauză a morții hipotermia s-a produs duminică, 25 februarie, la Straja. Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din comuna Straja, care locuia singur, a fost găsit mort, căzut în spatele casei. La necropsie, medicii legiști au stabilit că decesul s-a produs prin șoc hipotermic, scăderea accelerată a temperaturii corpului.
La mijlocul săptămânii, miercuri, și un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Bosanci, a fost găsit decedat de către sora sa, în curtea locuinței sale. Din cercetările polițiștilor rezultă că bărbatul locuia singur după ce mama sa decedase și era consumator de alcool.
Conform certificatului medical constatator al decesului, cauza decesului a fost “insuficiență cardio-respiratorie acută” și “hipotermie”.
O zi mai târziu, joi dimineață, în jurul orei 8.00, un bărbat din satul Dumbrăvița, comuna Vadu Moldovei, a sesizat poliția, prin 112, că în timp ce se deplasa pe drumul comunal din localitate, l-a observat căzut în zăpadă, în curtea locuinței sale, pe un vecin în vârstă de 70 de ani. Când a fost găsit, bătrânul era deja decedat de câteva ore. În aceste condiții, s-a stabilit că decesul s-a produs din cursul serii sau nopții precedente. Și în acest caz, cercetările demarate de polițiști au arătat că bărbatul locuia singur și era cunoscut ca frecvent consumator de alcool.
Ieri, medicii legiști urmau să se pronunțe asupra cauzelor decesului.
Polițiștii au demarat și ei cercetări în toate cele trei cazuri care, din punctul de vedere al anchetei penale, sunt tratate ca morți suspecte.
Patrule pentru salvarea de la îngheț a oamenilor străzii
Echipaje SMURD – Poliție – Jandarmi – Poliție Locală au patrulat, în această perioadă, noaptea pe străzi pentru a descoperi oamenii străzii și a-i convinge să meargă în adăposturi.
În municipiul Suceava, oamenii străzii sunt conduși la adăpostul de noapte ”Lumina lină”, care funcționează pe lângă Biserica Sfânta Vineri.
În primele seri de ger, au fost ridicați din locuri în care riscau să moară înghețați între 15 și 20 de oameni și străzii. Au fost și numeroase cazuri în care oamenii fără adăpost au refuzat mâna întinsă și au preferat să rămână în frig.
„Unii refuză să plece de unde sunt. Dacă vedem că sunt într-o situație gravă, îi ducem chiar și contrar voinței lor. Unde considerăm că riscul e mai mic, îi lăsăm să stea, doar că revenim periodic, să verificăm starea lor”, a declarat pentru Monitorul de Suceava Liviu Manoliu, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Suceava.
Cel puțin până ieri, nu era înregistrat nici un deces din cauza hipotermiei din rândul persoanelor fără adăpost.
Înghețați
Trei oameni au murit în doar câteva zile răpuși de ger
