Program normal

Universitatea „Ștefan cel Mare” reia cursurile începând de astăzi

Studenții Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) revin de miercuri la cursuri, după ce au avut parte de o vacanță prelungită ca urmare a deciziei sistării activităților didactice în zilele de luni și marți, 26, respectiv 27 februarie.
Hotărârea a fost luată din cauza temperaturilor foarte scăzute cu care s-a confruntat județul nostru în zilele menționate.
Potrivit reprezentanților instituției, programul USV revine la normal, cu mențiunea că activitățile din sălile de curs unde nu poate fi asigurat confortul termic vor fi mutate în săli încălzite. În majoritatea spațiilor alocate desfășurării activităților didactice, temperaturile se situează între 18 și 23 de grade C.
Tot astăzi începe semestrul al II-lea la universitatea suceveană.
Reprogramarea activităților didactice se va efectua după un orar stabilit de fiecare facultate în parte, pe parcursul semestrului.

Recomandări

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, între cele 10 universități din România incluse în QS World University Rankings 2026

Protest împotriva măsurilor ce urmează a fi luate în învățământ, organizat de Sindicatul Univers din Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava