Investiții

Primăriile sucevene au semnat contracte de finanțare de 514 milioane de lei pentru proiecte PNDL

Prefectul Mirela Adomnicăi (dreapta) a anunțat că pentru 115 proiecte PNDL au fost semnate contractele de finanțare
Prefectul Mirela Adomnicăi (dreapta) a anunțat că pentru 115 proiecte PNDL au fost semnate contractele de finanțare

Prefectura Suceava a anunțat că până în luna ianuarie, primăriile din județ au semnat contractele de finanțare pentru 115 proiecte depuse prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Prefectul Mirela Adomnicăi a anunțat, ieri, că la nivelul județului Suceava, în total au fost depuse 254 de proiecte cu o alocare totală de la bugetul de stat de 928,52 de milioane de lei. Dintre acestea, la data de 12 ianuarie 2018, pentru 115 proiecte erau semnate contractele de finanțare în valoare totală de 514,449 milioane de lei, adică 55,40% din valoarea proiectelor depuse. „Pentru implementarea măsurilor Programului de Guvernare 2017-2020, un obiectiv major urmărit la nivel județean de instituția prefectului îl reprezintă accesarea unui număr cât mai mare de proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), sursa principală de finanțare pentru infrastructura locală care are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice, în domeniile sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport”, a arătat prefectul județului Suceava.
Pe de altă parte, Mirela Adomnicăi a precizat că Prefectura Suceava s-a preocupat de atragerea la nivel județean a cât mai multor fonduri nerambursabile europene. Ea a spus că pentru aceasta, Prefectura, prin Compartimentul dezvoltare economică și programe, a realizat un buletin informativ care cuprinde informații din domeniul afacerilor europene privind oportunitățile de finanțare pentru autoritățile publice locale, serviciile publice deconcentrate, organizații neguvernamentale și sectorul privat al IMM-urilor. „În această broșură electronică cei interesați au putut identifica exemple de bună practică, liniile de finanțare active și termenul limită de depunere a proiectelor. De asemenea, pentru o mai mare vizibilitate, Buletinul informativ – Afaceri europene este postat pe pagina de internet a Prefecturii Suceava cu posibilitatea de a fi descărcat în format electronic de potențialii beneficiari”, a explicat Mirela Adomnicăi. În același timp, ea a mai declarat că în cursul anului 2017, au fost transmise informări autorităților publice locale cu detaliile oferite de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.), referitoare la FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală), FEP (Fondul European pentru Piscicultură) sau FEGA (Fondul European pentru Garantare Agricolă).

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni