Mai mulți oameni de afaceri din Republica Coreea de Sud și-au exprimat intenția de a investi în agricultură, în județul Suceava. O delegație de oameni de afaceri din Coreea de Sud, condusă de ambasadorul acestei țări în România, excelența sa Kim Eun-Joong, a fost prezentă, la finalul săptămânii trecute, într-o vizită în județul Suceava. Oamenii de afaceri coreeni, care își desfășoară activitatea în domeniul agricol, au venit în județul Suceava la invitația deputatului PNL Dumitru Mihalescul, care este vicepreședinte al grupului parlamentar de prietenie cu Republica Coreea. În cadrul vizitei în județ, ambasadorul Coreei de Sud în România și delegația de oameni de afaceri au avut o întâlnire cu președintele CCI Suceava, Nicolae Troașe, precum și cu președintele executiv al acestei instituții, Lucian Gheorghiu. Din delegația din Coreea de Sud au făcut parte și doi parlamentari, dar și oameni de afaceri care au deja afaceri în agricultură în România și Republica Moldova.
În deschiderea discuțiilor, Nicolae Troașe a subliniat faptul că prezența oamenilor de afaceri din Coreea de Sud în județ este extrem de importantă pentru dezvoltarea relațiilor economice, în special în domeniul agriculturii. „Chiar dacă schimburile comerciale dintre cele două țări sunt mai mult în domeniul IT și hight-tech, în cadrul acestor discuții ne vom axa mai mult pe agricultură. Din păcate, nici un om de afaceri din județul Suceava nu are relații comerciale importante cu cei din Coreea de Sud, în afară de domnul Dumitru Mihalescul, însă în urma discuțiilor pe care le avem acum lucrurile pot să ia o turnură pozitivă și să dezvoltăm relațiile comerciale în domeniul agriculturii”, a spus Nicolae Troașe.
Oamenii de afaceri din Coreea de Sud vor să producă ceapă în județul Suceava și să achiziționeze plante naturale
La rândul său, ambasadorul Coreei de Sud în România, excelența sa Kim Eun-Joong, a amintit că la finalul anului trecut a mai avut o vizită în județul Suceava, atunci stabilindu-se faptul că la o viitoare vizită discuțiile se vor purta împreună cu oameni de afaceri din domeniul agriculturii. „Considerăm că județul Suceava are un potențial foarte mare în domeniul agriculturii, pomiculturii, dar și în turism. Și sper ca pe viitor să avem relații strânse în aceste domenii”, a spus ambasadorul Coreei de Sud. El a adăugat că vrea să discute cu oameni de afaceri suceveni din domeniul agriculturii astfel încât aceștia să încheie parteneriate cu firme din țara pe care o reprezintă. Excelența sa Kim Eun-Joong a subliniat că oamenii de afaceri din Coreea de Sud sunt interesați în special de agricultura bio, el amintind că în urma ultimei sale vizite în județul Suceava a anunțat deja că o companie din țara sa vrea să producă în județ suplimente bio pentru ficat.
În cadrul discuțiilor cu președintele CCI Suceava, oamenii de afaceri din Coreea de Sud au anunțat că sunt interesați să-și dezvolte afacerile în județul Suceava, atât în producția, cât și în distribuția de ceapă. Unul dintre oamenii de afaceri prezenți la discuții a spus că Suceava poate fi o locație în care să existe plantații de ceapă, iar producția să fie exportată către țările Uniunii Europene. În același timp, unul dintre parlamentarii din Coreea de Sud prezent la discuții a anunțat că la reîntoarcerea în țară va propune promovarea unei politici de agricultură care să fie îndreptată spre Estul Europei, în special în această regiune a României. Un alt om de afaceri din Coreea de Sud și-a anunțat interesul pentru achiziționarea din județul Suceava a plantelor naturale, și în special a leurdei. În cadrul discuțiilor, doi oameni de afaceri care deja își desfășoară activitatea în România au subliniat faptul că un interes deosebit îl prezintă și pomicultura din județ. La final, toți cei prezenți la întâlnire au stabilit că în județ ar putea fi dezvoltat un centru logistic sau o bază de producție pentru produse agricole, iar CCI Suceava va asigura promovarea oportunităților de afaceri cu oamenii de afaceri din Coreea de Sud. În același timp, oamenii de afaceri coreeni au anunțat, încă de pe acum, că vor participa la Târgul Internațional de Agricultură și Industrie Alimentară pe care CCI îl va organiza, la Suceava, în perioada 22 – 25 martie 2018.
Dumitru Mihalescul: „Trebuie să punem umărul la dezvoltarea județului Suceava”
Invitat să ia cuvântul, deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul a subliniat faptul că această vizită a fost organizată „din dorința de a pune umărul la dezvoltarea județului Suceava”. Dumitru Mihalescul a precizat că este extrem de important ca pe viitor să fie dezvoltare parteneriate între oameni de afaceri din județul Suceava și din Coreea de Sud. „Este o țară extrem de puternică și cred că în viitor se vor dezvolta multe parteneriate între România și Coreea de Sud. Și trebuie să discutăm și despre alte domenii de activitate, inclusiv turism, iar județul Suceava este deschis pentru dezvoltarea de parteneriate. La Consiliul Județean Suceava îl avem pe domnul Gheorghe Flutur, care pune umărul pentru dezvoltarea județului. Și împreună vom face acest lucru pentru dezvoltarea economică a județului, și nu din alte considerente, cum ar fi cele politice”, a spus Mihalescul. Deputatul PNL de Suceava a mai adăugat că o problemă care va trebui rezolvată este cea a infrastructurii, prin dezvoltarea și modernizarea legăturilor către București și Ardeal.


