Aglomerație

Timpii de așteptare la Urgențele Spitalului Județean ajung chiar și la cinci ore

Dr. Liviu Cîrlan: „Rugămintea noastră, a medicilor din UPU, este ca cei care nu au probleme foarte grave să se adreseze în primul rând medicului de familie, să se îndrepte spre ambulatorii sau să aibă răbdare până la consultație"

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Suceava fac apel la populație să se îndrepte spre Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) doar dacă este într-adevăr necesar, recomandându-le celor care nu au afecțiuni grave și prezintă simptome minore să se adreseze mai întâi medicilor de familie, ambulatoriilor de specialitate sau altor policlinici.
Potrivit medicului Liviu Cîrlan, șeful UPU Suceava, din cauza numărului mare de prezentări în cadrul secției, timpii de așteptare până în momentul consultației au crescut la 4, 5 ore în cazul pacienților care nu necesită asistență medicală de urgență și care au primit cod de triaj albastru sau alb.
„Rugămintea noastră, a medicilor din UPU, este ca cei care nu au probleme foarte grave să se adreseze în primul rând medicului de familie, să se îndrepte spre ambulatorii sau să aibă răbdare până la consultație. Altfel, medicii secției, în loc să-și concentreze atenția pe cazurile grave, cu afecțiuni justificate – politraumatisme, infarct, accidente vasculare etc. – trebuie să aloce timp și pentru nonurgențe”, a explicat Liviu Cîrlan.
Acesta a prezentat un raport al secției, aferent lunilor ianuarie 2017 și ianuarie 2018, menționând că numărul prezentărilor a crescut în prima lună a acestui an cu 400 față de aceeași perioadă a anului trecut. În ianuarie 2017, 8.483 de persoane s-au prezentat la UPU Suceava, în timp ce în ianuarie 2018 s-au înregistrat 8.883 de prezentări.
„Din totalul de 8.883 de pacienți, doar 1.698 au fost aduși cu ambulanța sau SMURD, iar restul au venit cu mijloace proprii. Mai mult, au fost 2.792 de internări, circa 25% din total, ceea ce arată că nu toate prezentările au fost justificate. Observăm că pe coduri de triaj, din cei 8.883 de pacienți, 1.626 reprezintă pacienți care au cod albastru și alb, practic sunt nonurgențe, care vin pentru consulturi”, a mai subliniat Cîrlan. De asemenea, aproape 70% din totalul pacienților din ianuarie au beneficiat de investigații de laborator, fiind efectuate și un număr mare de radiografii.
De asemenea, un alt raport al spitalului, aferent zilei de sâmbătă, 3 februarie, evidențiază că în cele 24 de ore s-au înregistrat 329 de prezentări, doar 68 de pacienți fiind ulterior internați. 50 de pacienți au reprezentat nonurgențe, având nevoie doar de consult.
Încă o linie de gardă
Pentru a decongestiona aglomerația din UPU și pentru a putea face față afluxului de pacienți, reprezentanții celei mai mari unități spitalicești din județ au precizat că, începând cu data de 1 martie 2018, în zilele de sâmbătă și duminică și de sărbătorile legale va fi deschisă o a treia linie de gardă în UPU, în intervalul orar 8.00 – 20.00.
„Vom crește numărul de gărzi, ceea ce nu este un lucru foarte plăcut pentru medici, sunt urgentiști care au câte 8 – 9 gărzi pe lună”, a mai adăugat Cîrlan.
De asemenea, o altă problemă adusă în discuție de medicul urgentist face referire la pacienții trimiși din alte spitale din oraș, cu afecțiuni care nu reprezintă neapărat o urgență.
În luna ianuarie, 625 de bolnavi trimiși de medici din alte unități sanitare s-au prezentat la Urgențele Spitalului Județean, deși mulți dintre aceștia ar fi putut primi tratamentul necesar la spitalele unde s-au prezentat inițial.
De cealaltă parte, mulți suceveni preferă să se adreseze direct medicilor din UPU Suceava, deși provin din zone ale județului în care se află unități spitalicești.

Recomandări

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid

Aproape 700 de pacienți au solicitat până acum consultații pentru bolile genetice, la cabinetul de Genetică Medicală din Spitalul Clinic Suceava

Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului, SMIS 326338

Secția Îngrijiri paliative a Spitalului Clinic de Urgență din Suceava se mută de luni în clădirea secției Oncologie

Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală