”Pragul psihologic” de 10.500 de bolnavi de cancer în județ a fost depășit anul trecut. În evidența Cabinetului de Oncologie al Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, erau, la sfârșitul anului trecut, 10.872 de bolnavi de cancer, conform evidențelor Direcției de Sănătate Publică Suceava. Dintre numărul total de pacienți, 1.787 au fost diagnosticați și luați în evidență în cursul anului 2017.
Medicul oncolog dr. Doina Ganea Motan, director medical al Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, a declarat că cifrele din evidențele cabinetului de oncologie se explică atât prin creșterea incidenței cancerului, cât și prin faptul că populația a început să conștientizeze necesitatea și importanța testelor de depistare precoce a bolii și se adresează cabinetelor medicale pentru aceasta. Este vorba îndeosebi despre cancerul de col uterin, pentru care există un program național de screening, cât și despre cancerul de sân, pentru care se fac explorări ce permit diagnostic precoce, în unitățile medicale care au în dotare echipamentele necesare. În această categorie se înscrie și Spitalul de Urgență Suceava, care anul trecut a achiziționat un mamograf foarte performant și unde există posibilitatea unor explorări complexe. Recomandarea medicului este ca femeile din categoriile de risc să facă o evaluare senologică (sonoelastografie și mamografie) măcar o dată la trei ani, chiar contracost, când au posibilități financiare, pentru depistarea precoce a cancerului de sân.
În privința cancerului de col uterin, dr. Ganea Motan a explicat că ”numărul examenelor citologice efectuate de medicii care s-au angajat să le realizeze este mult mai mare ca în anii anteriori, dar insuficient față de necesar”. Medicul apreciază că îndeosebi pentru populația feminină din mediul rural ar fi foarte utile ”caravane de screening” și implicarea mai mare a medicilor de familie.
Ca repartizare pe zone, 7.806 dintre pacienții diagnosticați cu cancer provin din mediul urban și 3.066 din mediul rural; 5.930 de cazuri de îmbolnăvire (54,54 la sută) s-au înregistrat la femei și 4.942 cazuri (45,46 la sută) s-au înregistrat la bărbați.
17,9 milioane de lei, anul trecut, pentru tratamentul pacienților cu cancer din județ
Statistica DSP arată că din cele 1.787 de cazuri noi luate în evidență anul trecut, 677 cazuri s-au înregistrat în mediul urban și 1.110 în mediul rural, 737 dintre cazuri fiind înregistrate în rândul femeilor.
Din totalul numărului de cazuri de cancer rămase în evidență la sfârșitul anului trecut, cele mai multe, 1.495, au fost cazuri de cancer la sân. Pe locul doi se plasează cancerul de prostată, cu 1.068 de cazuri, apoi 1.004 cazuri de cancer colo-rectal, 852 de cazuri de cancer de col uterin, 581 de cazuri de cancer de piele, 568 de cazuri de cancer al vezicii urinare, 523 de cazuri de cancer bronhopulmonar, 338 de cazuri de cancer al stomacului, 219 cazuri de cancer al ficatului și 133 de cazuri de cancer de pancreas.
Cele mai multe cazuri nou depistate în cursul anului 2017 au fost cele de cancer bronhopulmonar, 229 de cazuri, urmat de 188 de cazuri de cancer colo-rectal, 162 de cazuri de cancer al sânului și 158 de cazuri de cancer al prostatei.
Față de anul 2016, când au fost în evidență 10.354 de cazuri de cancer în județ, în anul 2017 numărul acestora a crescut cu 518.
A scăzut, în schimb, numărul deceselor cauzate de cancer: 1.303 în anul 2017, cu 83 mai puține decât în anul precedent.
Ca dinamică a cazurilor de cancer, în anul 2002 erau de două ori și jumătate mai puține cazuri față de anul 2017.
Mai precizăm că suma alocată în 2017 pentru tratamentul pacienților oncologici din județul Suceava a fost de 17,9 milioane de lei, potrivit purtătorului de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, Anda Sălăgean.