Controale

Permise de conducere suspendate și zeci de contravenții aplicate, într-o acțiune a polițiștilor din Marginea



Acțiune a polițiștilor din Marginea
Acțiune a polițiștilor din Marginea

O acțiune de amploare desfășurată de polițiștii Secției de Poliție Rurală Marginea a dus la identificarea câtorva infracțiuni și aplicarea mai multor contravenții pentru încălcarea legislației rutiere sau de circulație a mărfurilor. În cele trei zile de controale desfășurate în perioada 19-21 ianuarie au fost constatate 46 de contravenții, în valoare de 15.425 de lei, fiind testați alcoolscopic 90 de conducători auto. Polițiștii au constatat trei infracțiuni, fiind suspendate cinci permise de conducere și reținute două certificate de înmatriculare.
Conducerea sub influența alcoolului, principala infracțiune depistată în trafic
Sâmbătă, în jurul orei 17.20, un echipaj aflat în patrulare a oprit pentru control un autoturism BMW, pe DN 2E, în comuna Horodnic de Sus, condus de un bărbat de 37 de ani, din Voitinel. Cu ocazia legitimării s-a constatat faptul că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.Polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului.
Două ore mai târziu, un echipaj de la aceeași secție rurală a oprit pentru control o autoutilitară marca Mercedes Benz Sprinter care se deplasa pe DN17A, pe raza comunei Sucevița, fiind condusă de un bărbat din județul Constanța, care transporta persoane la muncă în Germania.În urma controlului efectuat asupra autoturismului, s-a constatat că o pasageră transporta 400 de bucăți de țigarete de proveniență extracomunitară, în valoare de aproximativ 360 de lei, care se aflau într-o geantă. Cantitatea de țigări a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii au întocmit un dosar pentru infracțiunea de contrabandă.
Un alt incident a avut loc duminică, în jurul orei 18.00, când polițiștii au oprit un autoturism Renault care se deplasa pe un drum comunal din comuna Burla. În timpul legitimării șoferului, un bărbat din localitate, în vârstă de 64 de ani, s-a constatat că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului.



Recomandări

Polițiștii au stabilit nota de plată în amenzi pentru un șofer beat, care făcea drifturi în centrul Sucevei

Polițiștii au stabilit nota de plată în amenzi pentru un șofer beat, care făcea drifturi în centrul Sucevei
Polițiștii au stabilit nota de plată în amenzi pentru un șofer beat, care făcea drifturi în centrul Sucevei

Un bărbat cu permisul retras din motive medicale a încercat să-i păcălească pe polițiști dându-și o altă identitate

Un bărbat cu permisul retras din motive medicale a încercat să-i păcălească pe polițiști dându-și o altă identitate
Un bărbat cu permisul retras din motive medicale a încercat să-i păcălească pe polițiști dându-și o altă identitate