Depozitul de deșeuri din comuna Pojorâta – Pasul Mestecăniș, din cadrul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), a fost finalizat și a început recepția lucrărilor. Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Viorel Seredenciuc a declarat, ieri, că săptămâna trecută a fost recepția de încheiere a lucrărilor la stația de tratare a levigatului și urmează recepția construcției, care va avea loc în primăvară. A fost, de asemenea, finalizat racordul dintre depozit și DN 17.
După această etapă, Consiliul Județean va pregăti caietul de sarcini și licitația pentru desemnarea unui operator. Seredenciuc a afirmat că, cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla în iunie-iulie.
Probele de levigat de la stația de pe Mestecăniș au fost trimise de firma de consultanță la mai multe laboratoare independente și rezultatul analizelor a arătat că sunt conforme.
În ceea ce privește funcționarea depozitului, aici vor ajunge deșeurile sortate în stațiile de transfer de la Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, cu un ritm de maximum trei mașini în 24 de ore. Mașinile speciale pentru transportul deșeurilor au fost achiziționate tot în cadrul proiectului SMID.
În depozit, deșeurile vor fi nivelate, compactate și acoperite, la sfârșitul fiecărei zile de lucru, cu un strat inert de pământ, operațiuni care asigură protecție la degajarea de mirosuri, proliferarea insectelor și la răspândirea gunoaielor, când bate vântul.
În primii 5-6 ani de depozitare, nu va exista levigat de fermentație, iar când va începe să se formeze, va fi colectat prin tuburi de drenaj și dirijat către stația de epurare. Apa epurată, curată din punct de vedere fizico-chimic și microbiologic, va fi deversată în pârâul Putnișoara. Stația de epurare are o capacitate de 50 mc pe zi, cu bazine care pot prelua supraplinul și pot face față la ploi de 150 litri/mp.
Monitorizare online pe întreg perimetrul depozitului
Activitatea pe întreg perimetrul de depozitare va fi monitorizată permanent online și oferă nu doar posibilitatea supravegherii permanente din partea publicului, ci și a intervenției prompte, în cazul apariției vreunei deficiențe.
Capacitatea proiectată este de 0,39 Mt, suficient de mare încât să asigure necesarul de depozitare a gunoaielor din zona de munte a județului cel puțin până în 2037. În economia SMID, pe Mestecăniș vor fi duse deșeurile produse de 14,6% din populația județului, respectiv cei peste 100.000 de locuitori din zona de munte, din 23 de unități administrativ teritoriale. Restul localităților, până la 114, sunt arondate depozitului de la Moara.
Execuția depozitului de deșeuri de pe Mestecăniș a fost realizată de firma austriacă Bilfinger Baugesellschaft mbH în asociere cu compania românească SC Concret Construct AG SRL, cu o valoare a contractului de peste 27 de milioane de lei fără TVA.
La Moara, contractul de operare s-ar putea semna în martie
În privința depozitului de la Moara, vicepreședintele Seredenciuc a declarat că sunt încă în evaluare ofertele pentru operare depuse de cele șase firme și asocieri de firme: ECOSUD SA București; asocierea RER ECOLOGIC SERVICE SA Buzău și RERSERVICII ECOLOGICE SRL; GIREXIM UNIVERSAL SA; DIASIL SERVICE SRL; asocierea FLORCONSTRUCT, FRITEHNIC SRL și RITMIC COM SRL; asocierea SC TAHAL România București, SUCT SA și SITAHAL NAGAL Italia. ”Sperăm ca la sfârșitul lunii februarie să desemnăm operatorul și, dacă nu vor fi contestații, în martie să semnăm contractul”, a declarat, ieri, vicepreședintele Seredenciuc.
Contractul pentru Moara este pe 10 ani și are o valoare de aproximativ 90 de milioane de lei. Valoarea totală a proiectului SMID în județul Suceava este de 51,761 de milioane de euro (218,045 de milioane de lei), fără TVA, din care 35,778 de milioane de euro bani europeni, prin Programul Operațional Sectorial Mediu. Restul reprezintă contribuție de la bugetul de stat și bugetul local (Consiliul Județean și administrațiile locale).
Proiectul a fost aprobat de Comisia Europeană în data de 30 martie 2011, cu obiectivul de implementare a sistemului de management integrat al deșeurilor solide la nivelul întregului județ, în scopul conformării cu obligațiile asumate în Tratatul de Aderare și obiectivele stabilite prin POS Mediu.