Campanie de promovare

Reprezentanții Forțelor Navale Române îi îndeamnă pe elevii suceveni să urmeze profesia militară



Reprezentanții Forțelor Navale Române au avut o întâlnire cu prefectul Mirela Adomnicăi
Reprezentanții Forțelor Navale Române au avut o întâlnire cu prefectul Mirela Adomnicăi

Mai mulți reprezentanți ai Forțelor Navale Române s-au aflat, ieri, în județul Suceava pentru a pregăti campania de promovare a profesiei militare în mai multe unități școlare sucevene. Campania efectivă se va desfășura în perioada 19-22 februarie a.c., în șapte licee și colegii din județ, respectiv Colegiul Militar “Ștefan cel Mare” și Colegiul Național “Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, Liceul Teoretic “Ion Luca” din Vatra Dornei, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” și Colegiul Tehnic din Rădăuți, Colegiul Tehnic “Al.I. Cuza”și Colegiul “Mihai Eminescu” din Suceava. În cursul zilei de ieri, reprezentanții Forțelor Navale Române s-au aflat, pentru început, la Prefectura Suceava, unde s-au întâlnit cu prefectul Mirela Adomnicăi, directorii celor șapte unități școlare, precum și cu șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Gheorghe Lazăr.
În discuțiile de ieri de la Prefectură, purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale – Statul Major al Forțelor Navale, colonel Corneliu Pavel, a explicat că cele șapte unități școlare sucevene au fost alese pe criteriul promovabilității absolvenților. Colonel Corneliu Pavel a explicat că Forțele Navale Române au trei instituții de învățământ, la care cursurile sunt gratuite, la fel cazarea și masă, iar la absolvire se asigură repartiție. El a făcut referire la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța, unde se formează ofițeri și ingineri, Școala militară de maiștri militari, de doi ani, și Școala de aplicație a Forțelor Navale din Mangalia, unde se formează soldați profesioniști pentru Forțele Navale Române, cursurile la această unitate fiind de patru-cinci luni.
Corneliu Pavel a vorbit și de salariile nete pe care ar urma să le primească absolvenții celor trei instituții de învățământ, respectiv 2.700 de lei net un locotenent, între 2.400 și 2.500 de lei pentru un maistru militar și 2.200-2.300 de lei (inclusiv sporuri), pentru un soldat.
Purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale – Statul Major al Forțelor Navale a explicat că la întâlnirile care vor fi organizate cu elevii din cele șapte unități școlare sucevene vor fi prezenți infanteriști marini, scafandri și militari care activează pe navele militare, care vor povesti întâmplările pe care le-au avut în misiunile în străinătate.
După ședința de la Prefectura Suceava, reprezentanții Forțelor Navale Române au vizitat toate cele șapte unități școlare incluse în campania de promovare.



Recomandări

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc
Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Sinuciderea, ca evadare… (2)

Prima româncă absolventă a Academiei „West Point”, fostă elevă a Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc, a devenit oficial ofițer al armatei române

Prima româncă absolventă a Academiei „West Point”, fostă elevă a Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc, a devenit oficial ofițer al armatei române