În prima ședință din 2018

Investiții de 25 de milioane de lei, pe credit, aprobate de Consiliul Local Suceava

Primarul Ion Lungu a prezentat cele 11 obiective de investiții propuse spre finanțare din creditul de 25 de milioane de lei
Primarul Ion Lungu a prezentat cele 11 obiective de investiții propuse spre finanțare din creditul de 25 de milioane de lei

Aleșii locali suceveni au aprobat ieri ca investiții de 25 de milioane de lei să fie demarate, iar unele chiar și finalizate, anul acesta, prin contractarea unui credit de 25 de milioane de lei.
Aceștia au decis să dea o altă destinație creditului de 25 de milioane de lei aprobat în 2016 pentru demararea lucrărilor la Sala Polivalentă, în condițiile în care investiția respectivă a fost preluată de Compania Națională de Investiții.
Cele 11 obiective de investiții propuse spre finanțare din credit de către primarul Sucevei, Ion Lungu, sunt:
1. Realizarea drumurilor și parcărilor din cartierul Europa, de pe dealul Tătărași – 5.050.000 lei.
2. Extinderea rețelei de gaz metan în Burdujeni Sat și în cartierul Tineretului 5.020.000 lei.
3. Acoperirea și modernizarea Pieței Burdujeni – 1.500.000 lei.
4. Modernizarea străzii Bogdan Vodă – 310.000 lei.
5. Modernizare și consolidare strada Mihail Sadoveanu – 1.267.000 lei.
6. Reabilitarea monumentului ecvestru „Ștefan cel Mare”, inclusiv amenajările exterioare – 1.800.000 lei.
7. Construcție centru de documentare – informare și laboratoare la Colegiul Național „Petru Rareș” – 2.500.000 lei.
8. Sală de gimnastică la C.N. „Spiru Haret” – 1.500.000 lei.
9. Reabilitarea sistemului de transport și distribuție a energiei termice la PT Parc, Obcini 4 și Zamca 4 – 2.700.000 lei.
10. Amenajarea serei floricole pentru Direcția Domeniului Public – 2.728.000 lei.
11. Extindere rețele de alimentare cu apă strada Trăian Țăranu – etapa I – 625.000 lei.
Criticat de către reprezentanții PSD că nu se folosește de posibilitatea de a lua credit pentru a aduce noi autobuze pentru transportul în comun, edilul sucevean a răspuns că pentru nici una din investițiile din listă nu se pot obține fonduri europene, în vreme ce pentru înnoirea parcului auto al TPL se poate, fiind făcute deja demersurile necesare, care se vor concretiza prin înlocuirea vechilor autobuze, cu altele electrice, economice.
Creditul de 25 de milioane de lei care va fi accesat de municipalitatea suceveană urmează să fie achitat în 10 ani, cu o perioadă de tragere/grație de 2 ani.

Recomandări

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL

La opt adrese din Suceava, Fălticeni și Șcheia figurează 162 de firme cu datorii de 60,5 milioane de lei la bugetul de stat