Doi dintre directorii instituțiilor de cultură de sub autoritatea Consiliului Județean Suceava, respectiv directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, și directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, Gabriel Cărăbuș, au salariile diminuate cu mai mult de 40% de la 1 ianuarie a.c., prin aplicarea Legii salarizării nr. 153/2017.
Ambii manageri sunt doctori în științe și au avut, în urma majorărilor salariale și a indemnizației pentru doctorat, care s-au acordat anul trecut, salarii brute în cuantum de 11.319 lei – Emil Ursu și 9.725 de lei – Gabriel Cărăbuș. Prin aplicarea Legii 153/2017, care prevede în anexă salariile brute pentru managerii de muzee și de biblioteci, și prin transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, de la 1 ianuarie 2018 Gabriel Cărăbuș are un salariu brut de 8.450 de lei, care înseamnă un salariu net de 4.900 de lei, cu tot cu indemnizația pentru doctorat, iar Emil Ursu – salariu brut de 8.496 de lei, cu același salariu net.
Cei doi sunt singurii angajați ai Consiliului Județean și unităților subordonate ale căror salarii scad.
Ursu: ”Muzeele și bibliotecile au fost subapreciate”
Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, ne-a declarat, ieri, că ceea ce îl nemulțumește nu este neapărat scăderea sumei, ci modul în care este evaluată munca angajaților din muzeu și bibliotecă, în comparație cu a celor din instituțiile de spectacol.
”Este inechitabil vizavi de importanța socială a muncii. Un șef serviciu cu doctorat la muzeu are un salariu brut de 6.514 lei, un muzeograf I A cu doctorat și vechime maximă are 5.232 de lei, în timp ce un dansator cu studii medii are un salariu brut de 6.911 lei, iar un instrumentist cu studii medii, 7.041 de lei. Înaintea Anului Centenar, două dintre cele trei instituții depozitare de memorie a poporului român, muzeele și bibliotecile, au fost subapreciate. Sau poate nu. Salariile raportate la salariile din instituțiile de spectacol sunt mai mult decât grăitoare”, a declarat, ieri, Emil Ursu. El a mai spus că ”este foarte adevărat” că la manifestări publice ”cu caractere speciale”, nici muzeele, nici bibliotecile ”nu sunt pe scenele țării”, dar asta nu justifică, din punctul său de vedere, inechitatea în salarizare.
Directorul Muzeului Bucovinei a inițiat, înainte de adoptarea legii salarizării unice, o scrisoare deschisă semnată de circa 20 de directori de muzee din țară, prin care atrăgea atenția ministrului Culturii asupra acestei situații, dar din mai-iunie, când a avut loc acest demers, semnatarii nu au primit nici un răspuns. Astfel, toți managerii de muzee și de biblioteci din țară revin acum la salariul pe care l-au avut la începutul anului 2017 și, pe actuala lege a salarizării unitare, nu pot beneficia de nici o mărire de salariu până în 2022. Situația poate fi corectată de Guvern prin ordonanță de urgență.