Parlamentarii social-democrați de Suceava au răspuns ieri acuzațiilor președintelui Organizației Județene Suceava a PNL, Gheorghe Flutur, referitoare la lipsa finanțării a două obiective importante din județ, respectiv ruta ocolitoare a Sucevei și pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc. Într-un comunicat remis redacției de Departamentul de comunicare PSD, se spune că ”parlamentarii social-democrați suceveni, împreună cu colegii lor din Guvernul României, fac demersuri concrete pentru realizarea unor obiective importante pentru județ”, arătând că odată cu finalizarea procedurilor de atribuire a lucrărilor de construcție a tronsonului nefinalizat din șoseaua de centură, Guvernul va acorda în 2018 suma necesară, din credite de angajament.
În ceea ce privește pârtia de schi, Departamentul de comunicare al PSD afirmă că ”deoarece Primăria Câmpulung Moldovenesc nu a depus documentația completă până la data curentă, în special scrisoarea de asigurare pentru instalația de transport, nu se vor putea face plăți la contractul de finanțare. Ministerul Turismului asigură faptul că în momentul în care toate documentele solicitate vor fi prezentate, vor fi acordate sumele solicitate pentru decontare”.
”Modul în care Gheorghe Flutur a ascuns adevărul și a acuzat pe nedrept guvernul social-democrat ne obligă să revenim la un alt subiect dezbătut intens în ultimele zile – cel al pârtiei de schi de la Câmpulung Moldovenesc. Ca de fiecare dată când Gheorghe Flutur face o afirmație, adevărul este altul și sucevenii au dreptul să cunoască realitatea”, se arată în comunicat.
Comunicatorii PSD mai spun că liderul liberal sucevean a fost informat oficial despre aceste lucruri. Și că ”cei care doresc pot să verifice aceste informații la Ministerul Turismului sau, mai simplu, la Consiliul Județean Suceava, punându-se astfel capăt demagogiei liderului liberal”. ”Acesta (n.r. – Gheorghe Flutur), în loc să semneze manifeste superficiale cu simplu impact mediatic, ar trebui să-și consilieze mai bine primarii din propriul partid, astfel încât comunitățile pe care le reprezintă să nu fie păgubite de finalizarea obiectivelor mult dorite, cum este cazul pârtiei de la Câmpulung Moldovenesc”, se mai arată în comunicatul PSD.